Pe drumul cel bun

Schi de tura in Ciucas

2012-02-03T21:45:00.008+02:00

Daca vrei schi de tura trebuie sa te gandesti la Ciucas. E o "bijuterie" de munte, iarna ofera calatorului niste peisaje COLOSALE, iar pe o vreme frumoasa acesta poate vedea o tara intreaga. A fost o zi rece de sfarsit de ianuarie, cu un soare generos si cu un munte plin de zapada. Am trecut prin toate tipurile de omat, am dat de zapada pufoasa - pulvar cum i se zice in popor :), crusta si scoici imense la coborare, am ocolit niste placi de vant dubioase, dar cel mai important: am gasit IARNA pe munte.

Traseul: Valea Berii-Cabana Ciucas-Creasta Zaganu-Valcelul lui Horatiu-Valea Berii.

Tovarasi de drum mi-au fost Dragos si Mateo, am facut o echipa magica de trei constanteni porniti rau sa curcereasca un munte umblat mult vara si "parca parasit" pe in toiul iernii.

Iarna asa cum o stiu pe munte. Copaci incarcati cu omat, un cer albastru si o zapada incredibil de pufoasa in padure:

O zona ceva mai..."dubioasa". Am trecut cu bine peste niste placi de vant si am iesit in creasta Gropsoare:

Varful Gropsoare:

Pentru "cunoscatori"- Valcelul lui Horatiu:

Coborarea a fost un chin pe niste scoici imense si pe o crusta inselatoare care ne-au urmarit fara mila pana la limita padurii. Pe valcel a fost ceva mai bune, am gasit acolo zapada indesata, usor de schiat pana in Valea Berii.

Sfarsit de zi. Inghetam putin pe langa masina pana strangem echipamentul si fuga spre Bucuresti. A fost o zi superba pe munte, cu MULTA zapada.

Poiana Brasov

2012-01-11T11:12:00.006+02:00

Mi-a placut in Poiana, de ce sa nu recunosc. Pentru prima data am lasat 85 de lei intr-o statiune si pot sa spun ca nu am regretat banii pe care i-am dat pentru un domeniu schiabil din Romania ( cred ca e primul si singurul).

Drumul Rosu si Lupului de jos erau batute, restul au fost lasate asa cum a vrut mama natura. Dar a iesit bine, telescaunul nou de sase locuri a mers la foc automat, coada era de maxim...2 secunde si doagele mele nu au suferit nicio rana. Am schiat pe margine in tocatura, pe mijloc erau ceva pietre, dar cu ceva grija se putea face o coborare de sus de la gondola pana jos in statiune fara nicio problema . Am prins pe Ruia ceva viraje intr-un pulvar bun, iar neagra de jos ( Lupului cu telescaunul de patru locuri) a fost batuta ca in Valea Dorului.

Daca nu or sa foloseasca zapada artificiala nu recomand Poiana pentru weekend-ul urmator.

Am dat 85 de lei pe un skipass de 4 ore si nu am avut senzatia ca am aruncat cu banii pe fereastra.

Concluzia: Lupului, Subteleferic si Ruia au fost un deliciu.

Dar am un gust amar. Stiu ca nu folosesc zapada artificiala si partile se prezinta JALNIC dupa 4 zile de la marea ninsoare ( nu a fost asa mare, parca au picat 30-35 de cm care ne-au dat ceva sperante). Informatia am gasit-o pe net, pacat ca nu sunt intentii bune si din partea administratorilor de partii din Poiana Brasov. Fara zapada artificiala investitia de 30 de milioane de oiro o sa se duca pe apa budei.

Schi de tura la Predeal

2011-12-20T11:10:00.009+02:00

Am schiuri de tura special gandite pentru pietre, iarba si orice material schiabil...mai putin omat.
Spun asta pentru ca iarna se lasa asteptata, o toamna tarzie, fara precipitatii a pus stapanire pe intreg peisajul alpin si ne lasa acasa, departe de muntii inzepeziti, care par desprinsi dintr-o alta poveste. Realitatea e trista si din pacate e tare maro.
Acum o saptamana am dat doua ture pe foci pana sus, pe langa smocuri de iarba, baieti dolce-cabanos, cu ciolofan pe cur si cocalari veseli care faceau ca niste magari langa telefoanele lor incarcate cu manele. Am fost tare mandru dupa acea zi de schi,am scapat cu o singura gaura fix in mijlocul talpii, nimic de speriat si am legat doua-trei viraje dupa o toamna luuungggaaaaaaaaa.
Pe partia de teleschi, Clabucet sosire daca nu gresesc, zapada era ok, fara pietre. Dar zapada artificiala pusa pe 700 de m devine inutila. E prea cald la munte...
O sa fie trist in urmatoarea perioada . Iar o sa vina zapada la sfantul asteapta.
Ma bucur ca sambata am vazut multi schiori pe piei de foca. Incepe sa prinda sportul acesta si la noi. E tare frumos.

Gri

2011-12-15T12:59:00.004+02:00

Nici acum nu stiu daca e bine sau nu sa pun aceasta postare. Stiu ca a trecut ceva vreme de atunci si pozele pe care incerc sa le prelucrez nu-mi spun nimic. E gri totul, a fost foarte frig...
Am ramas cu patru imagini. Sunt reci si se pierd in ceata zilei. Nici drumul spre casa nu a fost usor, timpul s-a scurs greu, iar noi ne-am lasat prada gandurilor.
Sunt zile cand muntele nu ne face cu ochiul si vrea sa ne indremptam spre casa. Cred ca asa a fost in acea duminica...

Inca e toamna: Saua Strunga-Varful Batrana

2011-12-08T23:56:00.008+02:00

Am prins ultimul weekend superb de toamna la inceputul lui decembrie. Si ce vreme de manual am intalnit sus pe munte, cu mult soare, o gasca cat vezi cu ochii si un Bucegi mai putin umblat, care ne-a surprins placut cu ale sale creste albe, ce duc cu gandul la o imparatie a Craiului.

Nu stiu de ce, dar nu ma grabesc sa pun schiurile la vale. Aici se simte dorinta mea de a schia in fiecare an pe orice petic de zapada, pana la inceputul verii. Profit cat pot de zapada de mai pe vaile din Bucegi sau la Balea in Fagaras si ma bucur de orice drumetie pana vin sarbatorile de iarna.

Am ales un traseu usor, bun pentru o zi scurta de inceput de iarna: Moeciu de Sus-Saua Strunga-Varful Batrana-Poiana Gutanu-Moeciu de Sus.

Gasca...asa cum am scris mai sus a fost mare. Am avut senzatia ca intr-o singura zi am umplut un munte intreg cu tovarasii mei de drumetie. Nu puteau sa lipseasca Sorelul si Happy, fara ele tura de sambata nu ar fi avut acelasi farmec.

De ce am revenit pe aceste carari? Pai e simplu, ne-a placut mult Marathonul 7500 si am vrut sa luam cateva amintiri acasa din frumosul traseu ce strabate Bucegii. In timpul concursului trageam de noi sa trecem linia de finish, acum am facut poze la discretie, am scos capul din pamant si am admirat superba coborare din saua Batrana spre poiana Gutanu.

Mai multe poze gasiti pe contul meu de picasa: https://picasaweb.google.com/103619053022839033701/BucegiSauaStrungaVarfulBatrana

Bike pe langa Bucuresti

2011-12-01T20:41:00.004+02:00

Ce poti face in Bucuresti ? Sunt ceva optiuni, trebuie sa recunosc. Poti sa te plimbi prin parc, sa vezi un film, sa vezi o parada militara de 1 decembrie, sau sa mergi (cu mare placere) la o piesa buna de teatru...

Ceva nu se leaga, eu nu ma impac cu ideea de a sta intr-un oras gri o saptamana intreaga. Dar mai e o problema, nu pot sa ajung la fiecare sfarsit de saptamana pe munte, mai sunt treburi de rezolvat in Bucuresti, sau apar tot felul de obligatii ( adica nunti). O solutie buna cred ca am gasit-o, o tura cu bicicleta e de ajuns pentru a pune sangele in miscare si e o ocazie excelenta de a petrece cateva ore in sanul naturii.

Bucurestiul nu ofera cine stie ce optiuni, clar nu se compara cu Brasovul, Sibiul, Pitestiul ( cu al sau parc Trivale), sau oricare alt oras care are un deal mai rasarit si o padure care sa dea putina culoare ( sau racoare, mai ales vara). Dar solutii am gasit si pot sa spun ca m-am simtit bine in padurile Comana, Cernica si Baneasa.

Bike Cernica:

Aici a fost frumos. E o tura ceva mai veche, de acum un an pe care am facut-o in compania prietenilor intr-o atmosfera foarte incinsa la inceputul lui septembrie. Era sa uit de tantari, ei au fost surpriza zilei. Nu au avut mila de noi si ne-au ciuruit bine din toate unghiurile.

Sabina si Gump au scris toata povestea. Suna bine, sa cititi cu mare interes:

http://sabisigump.wordpress.com/2010/09/20/cernica-bumpers/

Bike Baneasa:

Am vrut sa facem traseul de la Priama Evadare. Dar ...campul urat si plin de praf ne-a cam scazut moralul spre zero. Era plin de gunoaie iar peisajul ni s-a parut oribil. Ne-am intors in padurea de la Baneasa si am "biciclit" pana seara tarziu. A iesit bine.

Bike Comana:

Aici ne-a placut cel mai mult. Sunt si ceva dealuri, peisajul e foarte frumos dar taxa de la intrare ne-a lasat un gust amar. Mi se pare o smecherie pe fata sa ceri 3 lei pentru un parc natural plin de gunoaie ( acolo unde ajung masinile)...

Aici am intalnit pentru prima data trasee marcate special pentru biciclisti. Impresionant.

E frumos si pe langa Bucuresti, dar cel mai bine ne simtim pe munte. Nu trebuie sa vin cu argumente, am scris in mai multe postari ca avem munti cu multe carari salbatice, excelente pentru mountain bike.

Sibiu

2011-11-21T11:53:00.010+02:00

Stiu ca am avut doua postari in care am prezentat concediul petrecut in Retezat, dar vremea a fost excelenta si am lasat pe card, in patru zile, peste 500 de poze. Nou record pentru mine si recunosc ca a meritat "efortul" de a cara sifonierul in spinare, pentru un mini concediu in acest masiv cu adevarat special. O sa ne intoarcem in Retezat, nu stiu daca o sa fie curand, dar sigur o sa revenim la Bucura pentru a admira rasaritul rosu, care incepe sus, pe crestele frumoase care domina intreg peisajul. Sau sa admiram la un ceai fierbinte, un apus plin de culori, cu Peleaga care ne spune noapte buna, imbracata intr-o cromatica superba de sfarsit de zi.

A fost frumos, ne-am odihnit bine si am gustat putin din farmecul Retezatului. Urmeaza un drum lung spre Marginimea Sibiului, plin de semafoare ratacite pe multe drumuri europene, de tiruri si de soferi cretini.

Mai multe poze gasiti pe contul meu de picasa:

https://picasaweb.google.com/103619053022839033701/UltimaZiInRetezatSiCentrulSibiuui#

Ne asteapta dusul, hainele curate si civilizatia. Pentru dus faceam pasi mari, pentru traficul dintre Sebes si Sibiu...nu prea.

Sibiul e cel mai frumos oras din Romania si pot sa spun, fara sa gresesc, ca e singurul loc unde ma simt ca in intr-un loc civilizat din vestului Europei. Centrul Sibiului se confunda cu Piata Mica si Piata Mare, sunt locuri superbe care seamana cu oricare centru istoric, dintr-un oras european. E plin de turisti straini ( mai ales nemti), de terase aerisite si de straini. Locul are o istorie frumoasa, o mostenire bine conservata si un primar gospodar. Bravo lor, avem nevoie de asemenea locuri.

Mai sunt si alte orase frumoase in Romania, care merita vizitate, cum ar Piatra Neamt, Brasov sau Sighisoara. Dar ele nu sunt orase europene, le lipseste acel ceva.

Si inca ceva: au piste de biciclisti!!! Nu pe trotoar asa cum ne-au invatat primarii de sector, ci acolo unde trebuie, pe bulevard.

Din pacate Bucurestiul e departe rau, invaluit in poluare si colorat cu un gri trist, o sa ramana poate cea mai urata capitala europeana.

Braul Portitei

2011-11-08T11:33:00.000+02:00

Dupa o pauza de aproape doua luni am ajuns cu alai mare in Bucegi. A fost o plimbare scurta si am ales ziua de duminica, indemnati putin de www.meteoblue.com, care anunta ceva soare, putini nori si temperaturi scazute. Nu au nimerit prognoza, nu am prins nicio raza de soare, iar vizibilitatea in golul alpin s-a apropiat de zero. Nu am vazut nimic, am pierdut tot peisajul care poate fi admirat de pe Braul Portitei. Iar Portita, abia am zarit-o.

Dar asta a contat mai putin, am avut o gasca vesela: fete, baieti, doi cutzu simpatici, iar seara ne-am cinstit asa cum se cuvine, la carciuma armatei din Sinaia.

Am intalnit si zapada pe traseu, care ne-a pus mici probleme cand am traversat un valcel ceva mai inclinat, iar ceata ne-a incurcat de cateva ori cararile. Important e ca am luat o gura sanatoasa de aer si am facut putina miscare.

Daca stau sa ma gandesc bine si o asemenea atmosfera poate sa placa mult. Am prins Jepii Mici fara niciun turist, stancile erau imbracate intr-o ceata argintie, iar pomii purtau culori frumoase, de sfarsit de octombrie. Pacat ca aveam o sapuniera la mine, cu un DSLR as fi surprins mai bine aceasta atmosfera apasatoare.

Data: nu mai stiu, trebuie sa ma uit in calendar ( un sfarsit de weekend rece in Bucegi).

Mai multe poze gasiti pe contul meu de Picasa: https://picasaweb.google.com/103619053022839033701/BraulPortitei

Gasca, de la dreapta la stanga:

Gump, Sabina , jos Alexandru (Mavro), Diana , Happy, Dumitrel Marius, Irina si Stefan

Invitat surpriza: Panda ( asa l-am botezat), un caine frumusel foc, care s-a tinut dupa noi din Busteni pana sus in Braul Portitei. Cred ca avea ceva samanta de ciobanesc, trebuie sa recunosc ca rar vezi un maidanez asa de frumos:

Au fost si ceva probleme cu acest cutzu, nu stiu ce a mancat in ziua respectiva dar ...pe noi ne-a cam intoxicat. Aerele lui au ajuns adanc in narile noastre, iar senzatia de confort a cam disparut. Panda e un caine mai tembel, a alergat dupa o capra neagra pe niste saritori de peste trei metri, nu a reusit sa o ajunga dar s-a descurcat excelent prin niste locuri expuse, unde noi am fi avut de coarda si de ceva pitoane.

Cam asa arata portita. Am inteles ca din aceasta fereasta se vad perfect peretele Vaii Albe si Varful Picatura.

Multumesc Mavro pentru poze:

Cu Panda la sfat:

Si ceva culori de toamna, bine scaldate in ceata din vale:

Gasca vesela, putin obosita si cu gandul la o ciorba fierbinte:

Drumul spre casa:

Clincea

2011-10-31T12:57:00.000+02:00

Orice iesirea pe munte e frumoasa. Dar atmosfera de toamna are ceva special, nu pot sa o descriu cu ajutorul cuvintelor si nici prin intermediul pozelor. Culorile puternice pun stapanire pe orice peisaj, natura se stinge usor si lasa in urma ei o betie de culori. Iar sus crestele sunt albe, te duc cu gandul la iarna ce bate la usa, lasand un contrast perfect si un tablou frumos de toamna.

Ma bucur ca am putut sa ajung pentru o zi in Bucegi si sa prind aceasta atmosfera, cu o gasca minunata, vesela si cu pofta mare de drumetii.

Traseul ales: Bran- Clincea-Varful Tiganesti- Clincea-Bran.

Gasca: Angela, Diana lui Dragos, Diana mea, Nicu, Razvan ( un coleg simpatic de la corporatie), Dragos, Mariusica si Happy.

O sa revin cu mai multe poze...

Lacul Zanoaga

2011-10-25T15:49:00.000+03:00

Au trecut doua luni de atunci, dar asta nu ma impiedica sa las cateva randuri pe blog, despre traseul spre lacul Zanoaga din Retezat. Ne-a placut mult, am intalnit in saua Judele patru turisti care urmau sa se intoarca acasa in aceeasi zi si pana la lacul Zanoaga am gasit un peisaj salbatic, parca scufundat in liniste si uitat de civilizatie.

Fara oameni, doar munte, cu un vant fierbinte de vara si cu un soare care ne-a fost calau o zi intreaga. Micul refugiul salvamont si lacul Zanoaga ne-au adus acea liniste de care aveam nevoie, sub umbra cabanei ne-am racorit putin si am motait o ora, fara sa fim deranjati de multimea care a ramas la Bucura. Nu credeam ca un loc poate sa fie atat de izolat in Retezat, ma bucur ca l-am gasit si am trait aceasta experienta in doi ( daca ma gandesc bine eram trei, a fost si Happy cu noi in acea drumetie).
Legat de vreme...nu stiu ce sa zic, a fost senin, am avut mult soare, dar temperaturile ne-au facut sa ne dorim un petic de umbra. A fost incredibil de cald, ne-am deshidratat rau si cred ca am facut si un pui de insolatie, dar asa e vara pe munte cand in toata tara se anunta canicula. Canicula la sfarsitul lui august, ce clima ciudata avem...

Mai multe poze gasiti pe contul meu de Picasa:

https://picasaweb.google.com/103619053022839033701/LaculZanoaga

Plecam la drum, racoarea diminetii s-a risipit iar soarele incepe sa arda. Plecam spre saua Judele:

Varful Judele:

Am ajuns in sa, urmeaza o calatorie frumoasa spre un loc mai putin umblat:

Zona ceva mai expusa pana in Saua Judele. Trebuie atentie aici, cand ploua cred ca e un traseu foarte "interesant":

Pasi mici spre Zanoaga:

Refugiul salvamon. Ne-a placut cabanuta, cine a construit-o a a vrut sa lase ceva frumos in urma lui:

Lacul Zanoaga:

Era prea cald, inaintam foarte greu si ne retragem timp de doua ore intr-o mare de jnepeni. Aveam nevoie de umbra, eram rosii ca racii, iar Happy nu mai putea tine pasul cu noi:

Frumoasele lacuri de langa Bucura:

In ultimul plan se vede varful Papusa:

Am ajuns la timp ca sa prindem apusul, iar a doua zi urma sa plecam spre Sibiu.

Acum doi ani mi-a placut mult la lacul Galesu, dar daca ar fi sa ma intorc in Retezat, la Zanoaga as sta cu cortul cel putin trei zile.

Insotind Dunarea

2011-10-19T16:02:00.000+03:00

Am descoperit bicicleta acum doi ani si usor, dar sigur, am ajuns dependent de acest sport. M-a prins, e un microb foarte frumos si in ultima vreme mi-am petrecut aproape toate weekend-urile pe doua roti. O sa scriu despre o alta restanta de acum o luna, despre micile noastre iesiri pe malul Dunarii si pe dealurile Niculitelului sau despre balaureala prin padurile de foioase, ce acopera nordul Dobrogei. E o zona frumoasa, mai putin umblata si care ofera multe trasee superbe. Tovarasi de drum mi-au fost Diana ( care mi-a fost si gazda timp de trei zile) si Dragos pentru o zi intr-o tura usoara si frumoasa pe dealurile de langa Valea Teilor si Telita.

Mai multe poze pe contul meu de picasa: https://picasaweb.google.com/103619053022839033701/PeMalulDunarii

Sambata a fost Let's do it Romania, iar noi am contribuit putin, curatand un parc pentru copii din centrul orasului Isaccea.

Dupa doua ore de strans gunoaie parcul arata curat, asa ca ...ne-a ramas o singura varianta, sa ne jucam cu Happy: Flying dog

Se apropie seara, dar noi nu vrem sa stam in casa. Scot bicicletele si pornim la o mica plimbare pe malul Dunarii. E frumos, sunt paduri deosebite, pline de carari inguste, ce duc spre malul fluviului. Ne luptam cu nisipul, ramanem de multe ori blocati, impingem oleaca si iesim pe o plaja salbatica. In realitate e fundul Dunarii, care s-a retras mult din cauza secetei.

Aici m-am infipt bine si o asteptam pe Diana...sa cada si ea in nisipul fin:

Plaja e superba si suntem singuri in acest colt al tarii:

Pedelang spre nicaieri:

Se lasa seara si tantarii de septembrie intra in actiune. Incepe macelul:

Mai sunt cateva minute de lumina, ne intalnim cu doi amici pe malul apei si gasim acesti pisoi dragalasi langa un ponton:

A doua zi aveam programata o tura de bici-bici cu Dragos. Manastirea din Telita mi se pare superba, am trecut de multe ori pe acolo si nu ma pot abtine sa nu-i fac poze si sa le prezint pe blog:

Traseul ales: Manastirea Celic Dere- Valea Teilor-Niculitel-Telita-Celic Dere.

Am balaurit ceva prin padurile de foaioase, am iesit de multe ori aiurea, dar totul s-a terminat cu bine si tura a iesit asa cum ne-am dorit:

Prima balaureala. Am ajuns in mijloc pustieatatii, intr-un lan de porumb. Cred ca eram mai aproape de Tulcea decat de Niculitel. Ne-am intors iar la manastirea Celic Dere si am cautat drumul spre Valea Teilor:

A doua balaureala. Valea Teilor era la 7 km de locul unde am iesit din padure. Nu am retinut numele satului, dar locul era superb si ne-am dat seama repede cum sa ajungem pe drumul cel bun:

Valea Teilor, poate cel mai "colorat" sat din Dobrogea pe care l-am vizitat:

Urmeaza al doilea forestier care ne-a scos in Telita. Coboram pe langa un paraias, pe un drum superb care ne-a smuls multe zambete si sunete de bucurie.

Cam asta a fost tura de duminica. Cred ca am facut mai mult de 50 de km, cu ceva diferenta de nivel si ne-am bucurat de niste carari si forestiere, foarte putin umblate pline de surprize frumoase. Trebuia sa facem maxim 35 de km. dar nimeni nu s-a suparat ca a iesit o tura mai lunga.

Luni am vizitat dealurile de langa Niculitel. Am avut si o invitata surpriza: Happy a fost alaturi de noi si am petrecut o frumoasa zi de toamna alaturi de Diana si de catelul nostru simpatic.

Comuna Niculitel si lacurile albastre de langa Dunare:

Dealuri stancoase de langa Niculitel. Cred ca sunt din granit si aduc mult cu roca pe care am intalnit-o in creasta Pricopanului:

De la distanta semana cu Bucsoiu:

Cred ca se prostea putin:

Si o mica tura de bici. Diana a fost fotograful nostru, iar eu am avut un adversar de temut. Happy m-a fugarit serios pe dealuri si nu de multe ori a iesit castigatoare la probele de sprint.

Se da startul:

Si ati ghicit, Happy a castigat:

De multe ori am scris ca ma simt ca acasa in Dobrogea. Sunt constantean si o sa ma intorc de multe ori acasa, in Dobrogea, in cautarea locurilor frumoase. Va spun ca sunt multe si merita cautate.

Maratonul International Bucuresti- 21.5 km

2011-10-10T23:20:00.000+03:00

Se anunta un weekend urat, cu o vreme foarte proasta la munte, ceva ninsori la altitudini mai mari de 1000 de m, iar in zonele de deal si campie ploaie si iar ploaie. Nu mi-au ramas multe variante, astfel am hotarat ca sambata sa ne plimbam cu bicicletele prin padurea de la Comana, iar duminica sa particip pentru prima data la Maratonul International Bucuresti. Am zis ca merita sa incerc si aceasta experienta, asa a fost acum trei luni la triathlonul Fara Asfalt si recunosc ca "am prins microbul".

La Comana ne-am simtit excelent, am avut o gasca mica si frumoasa formata din Tudor si Diana, iar in dimineata zilei de duminica 9 octombrie, la 9 30 ma aflam la linia de start pentru primul semi maraton in Bucuresti.

Nu am alergat cursa cea mare din mai multe motive:

1) PREA SCUMP, 50 de euro inscrierea in weekend-ul concursului mi se pare un pret COLOSAL de mare ( nu m-am inscris din timp pentru ca am vrut sa merg pe munte in weekend-ul de 8-9 octombrie dar vremea nu a tinut cu noi).

2) Am probleme cu tendonul lui Ahile. Nu s-a vindecat complet si nu am vrut sa-l fortez.

3) Patru ture de alergat prin Bucuresti ....ti se cam ia.

O sa sune ciudat ce o sa scriu, dar vremea a fost PERFECTA. Am avut maxim noua grade, a plouat torential o noapte intreaga, iar in ziua concursului o mocaneasca rece te indemna sa ramai in casa. Dar pentru concurenti conditiile meteo au fost perfecte. Cand alergi vrei racoare, apa si un vant racoros. Ce poti sa ceri mai mult de la vreme? Iar ploaia a spalat pentru o zi aerul poluat din capitala si mirosul <<crunt de pipi>>, care a pus stapanire de doua luni pe toate bulevardele Bucurestiului. E plin de maidanezi si o spun fara sa gresesc: doar mama natura poate sa "spele" mizeria pe care o lasa "cei mai buni prieteni ai oamenilor care zac cu sutele de mii pe strazile capitalei".

Problemele la tendonul lui Ahile au aparut la nici 5 minute de la Start, astfel primii 4 km nu am fortat si am avut un ritm foarte slab. Dupa km 6 m-am incalzit, am simtit ca durerea ma lasa putin si am marit ritmul.

Nu au fost multe trairi in acest concurs, e o senzatie ciudata cand ai un ritm constant si ramai cu gandurile agatate aiurea.

Trebuie sa le multumesc putinilor spectatori care ne-au incurajat. Tot respectul pentru ei, au stat in ploaie, au venit pentru rude, prieteni, iubiti, amante, cuscrii si nepoti...dar au fost alaturi de noi atunci cand am avut nevoie.

Prima bucla a trecut repede, am simtit ca pot sa duc cursa fara nicio problema si pentru prima data intr-un concurs am folosit geluri ( Sponser ca sa le fac reclama). M-au ajutat mult dar tendonul nu m-a lasat sa apas pe acceleratie. Am inceput sa depasesc concurenti si am terminat semi maratonul in mai putin de o ora 40 de minute ( obictivul propus in dimineata concursului). Daca nu as fi avut probleme poate ca as fi scos un timp mai bun, dar sunt foarte multumit de rezultat.

Timp final 1 h 31 min 49 secunde.

Decent, un loc 50 la categoria Open, 800 de participanti (sper sa nu gresesc) la proba de 21,5 km si o senzatie placuta ca nu am fortat tendonul.

A fost o experienta placuta pe care SIGUR NU VREAU SA O REPET. Traseul ales a fost ORIBIL. Plin de maidanezi, de benzinarii, vulcanizari si service-uri auto. Cred ca prin Piata Rahova sau Ferentari puteau sa aleaga un traseu mai urat.

Nu inteleg de ce nu se tine acest concurs international langa parcul Heresatrau, bulevardul Kiseleff si Piata Victorie. E singura zona care arata bine si aduce a capitala europeana. Nu are rost sa intru in detalii, dar repet, au ales cel mai urat traseu care pleaca din centrul Bucurestiului.

Despre organizare...am un singur cuvant: EXCELENT. Triathlonul de la Mamaia si MIB-ul mi s-au parut IMPECABIL organizate.

Iar traseul gri, plin de blocuri comuniste si vulcanizari auto putea fi mutat mai usor langa Parcul Herastrau, daca autorititile locale, primarul si restul functionarilor si-ar fi dorit sa promoveze mai bine imaginea Bucurestiului.

In 2012 o sa merg la 3 concursuri de triathlon, sper unul sau doua maratoane montane ( nu o sa lipsesc de la 7500) si posibil la cateva curse de mtb daca o sa am bani sa schimb furca si ceva din angrenajul bicicletei.

Legat de maratoanele de oras, ei bine, acestea nu sunt pentru mine...

Happy si noua ei cucerire: Pes cainele Siselor:

Bike Zarnesti

2011-10-06T12:38:00.000+03:00

Ma uit la poze si usor dar sigur ma ia un dor mare de munte. Am motive seriose, de o luna nu am ajuns acolo si nici nu vad o luminita alba la capatul tunelui. Urmeaza un weekend cu vreme proasta si o sa particip pentru prima data la un maraton de oras, MIB- Maratonul Internation Bucuresti, saptamana viitoare o sa am o nunta la mare ...si tot asa. Cred ca am stabilit un nou record si cred ca e negativ.

Muntele e departe, dar materialele de blog sunt puse bine in cutia cu amintiri.

Trebuie sa recunosc, avem o tara perfecta pentru cicloturism si mountain bike. Avem munti mici, cu putina zapada, iarna ninge cam rar, iar putinul omat care se aseaza e spulberat de un vant turbat ce nu ne da pace pana la sfaristul lui februarie. Clar nu putem sa facem cine stie ce statiuni de ski, dar pentru bicicleta relieful nostru e PERFECT.

Povestea e simpla, fara situatii la limta, cu o zi balaurind pe coclauri si o noapte intreaga pierduta prin nu stiu ce boscheti cautand drumul cel bun.

Acum fix o luna am colindat cu Adi satele de langa Zarnesti, in cautarea peisajelor frumoase specifice culoarului Rucar-Bran si a bucatelor alese de la Casa Folea, din satul Pestera.

Traseul ales: Zarnesti-Prapastii- un forestier care pleaca mai sus de Prapastii- La Table- Saua Joaca- Satul Pestera- Satul Magura- Fantana lui Botorog- Zarnesti

Mai multe poze gasiti pe contul meu de picasa:

https://picasaweb.google.com/103619053022839033701/BikeZarnesti#

Ziua e lunga si Adi vrea sa vada Cheile Pisicii. Ascundem bicicletele si plecam intr-o mica drumetie ca sa colinda aceste chei mai putin umblate:

Dupa un sfert de ora ne intoarcem , trecem de Prapastiile Zarnestilor si intram pe un forestier care se intersecteaza cu traseul ce vine din Cheile Pisicii. Continuam spre La Table pe cruce rosie:

Si PAUZA!!!!! Ce locuri domnle, ce linsite. A fost o zi superba:

Trecem de La Table, urcam spre saua Joaca si gata cu efortul. Urmeaza o coborare superba pana in satul Pestera:

Bucegii:

Am ajuns la Casa Folea:

Nu ma omor dupa bulz, dar ce s-a gatit acolo ne-a lasat fara grai. Ne-am lins ca Happy pe bot dupa o masa copioasa, inceputa bine cu o ciorba de vacuta si incheiata cu un bulz perfect.

Lene mare la Casa Folea. Ne-am jucat cu toti porcusorii albi si flocosi care ne-au iesit in cale:

Calarim iar saua si ne indreptam spre satul Magura. Coborarea a fost superba, am gasit ceva praf pana aproape de fantana lui Botorog, fara sa ne puna mari probleme si am continuat pe forestierul plin de grataragii pana in Zarnesti.

V-am spus ca o sa fie o poveste scurta.

Balea Lac - Refugiul Caltun - Valea Paltinul - Cota 2000

2011-09-28T14:23:00.000+03:00

Gasca: tatal meu ( invitatul surpriza), Diana, Happy si eu.

Povestea Dianei:

Dupa un concediu minunat in Retezat, ne-am gandit ca nu ar fi o idee rea sa mai facem o drumetie pe munti inalti si ne-am indreptat voiosi spre Fagaras.

Traseul ales nu a fost unul dificil, o scurta plimbare catre Lacul Caltun poate fi ales cu incredere si de catre incepatori. Este un loc deosebit unde revenim de fiecare data cu mare placere.

Avantajul acestui traseu ar fi faptul ca iti ofera diverse perspective, te urca destul de repede in creasta de unde poti admira frumoasele varfuri ce te inconjoara. Iar mai apoi te coboara in caldarile glaciare de unde poti privi peretii impresionanti Lespezi-Caltun sau Negoiu.

Oricum ai privi, fie ca te afli deasupra norilor sau mai jos in inima muntelui , risti sa te indragostesti definitiv de frumusetea Fagarasilor.

Noi am ramas cu imaginea superba a vaii Paltunului, salbatica, lipsita de civilizatie si pastrata neatinsa.

Prima oprire: Saua Doamnei.

Traseul coboara din Saua Paltinul si evita o zona ceva mai accidentata. Se vad bine varfurile Lespezi, Caltun si Negoiu:

Urmeaza urcusul spre Vaful Laitel. Nu e usor, panta mare a scos untul din noi:

De la dreapta la stanga: tatal meu, Diana, Happy si Marius:

Varful Negoiu si custurile frumoase care acopera tot peisajul:

Se vede si Lacul Caltun. El e tinta zilei:

Coboram putin spre sud in Valea Caltun si urmarim traseul ( cruce albastra, sper sa nu gresesc) care duce spre Refugiul Cota 2000.

Valea Paltinul:

Un loc superb si salbatic. Nu vezi oameni, agitatie. E liniste si frumos:

Urcam o culme care ne oboseste bine si ajungem deasupra Transfagarasanului:

O alta perspectiva asupra Transfagarasanului:

Pare un circuit frumos ce strabate muntii:

Retezat

2011-09-19T20:46:00.000+03:00

Trebuia sa fim in Slovenia si sa petrecem primul nostru concediu de vara ( cred ca asa se numeste) departe de tara, dar planurile mai pica iar noi ne-am orientat spre Retezat, un munte superb plin de surprize. Am vrut sa nu fie un concediu clasic si pentru a schimba putin atmosfera, am hotarat sa marim gasca si sa o luam pe Happy, o catelusa de 3 luni, pe cararile Retezatului. Si bine am facut, ea a fost sarea si piperul excursiei , s-a jucat cu toti strainii de la lacul Bucura, a socializat cu toti turistii care i-au iesit in cale si s-a simtit excelent pe munte. A urcat bine si au fost rare momentele cand am asteptat-o, noaptea a stat cuminte la cort in sacii de dormit ( mai bine zis in sacul meu de dormit), iar la coborare s-a descurcat la fel de bine ca o bicicleta de down hill :).

Noi ne-am relaxat, am mers ceva mai usor, iar noptile ne-am odihnit asa cum se cuvine intr-un concediu. In 2009 ne-am fugarit bine prin Retezat, am facut un traseu de doua zile in mai putin de zece ore, dar anul acesta nu a fost cazul, am lenevit la soare, am dormit bine langa lacul Bucura si ne-am jucat cu Happy pana seara tarziu.

Drumul pana in Retezat e lung rau, am plecat seara din Bucuresti si prima oprire a fost la Pestera Muierii. Am pus cortul, ne-am bagat la somn si a doua zi am vizitat pestera. Daca aveti drum in zona merita sa petreceti o ora prin aceste galerii:

Iesim la lumina, mai facem doua trei cumparaturi si pornim spre Transalpina. Peisajele sunt frumoase, peturile au rasarit si ele printre stanci si atmosfera seamana cu cea de pe Transfagarasan. Asfaltul m-a impresionat, pare perfect:

Noi trei si creasta Parangului in spate. Mi-a parut rau ca nu am avut mai multe zile de concediu, as fi stat la lacul Calcescu si in caldarea Rosiile cel putin doua zile.

Drumul e lung, pana aproape de Petrosani am avut senzatia ca am rupt de tot Sandelul, iar nationalul care duce spre Ohaba de Sub Piatra, la fel ca acum doi ani e plin de semafoare. Mergem incet, facem la stanga spre Nucsoara, trecem de aceasta localitate si SURPRIZA: intram pe un drum forestier de 5 km bun de omorat masina. A fost cel mai rupt, infect, distrus drum pe care am mers pana acum, el fiind CALEA PRINCIPALA DE ACCES in Parcul National Retezat.

Ar mai fi o poveste amuzanta cu "campingul" de la Cabana Pietrele pus pe o panta de 20 de grade ( un fel de partia neagra din Predeal). Dar daca asa sunt regulile in Retezat ne supunem frumos si ne amuzam de neuronii desteptului care a hotarat sa faca acolo singurul camping unde poti sa pui cortul pana ajungi la Lacul Bucura.

Tot ce a fost urat s-a risipit in dimineata urmatoare, vantul turbat care ne-a impiedicat sa urcam noaptea spre Bucura s-a potolit iar peisajele au inceput sa se desfasoare in fata ochilor. Aici e farmecul Retezatului, peisajele din zona alpina te lasa fara cuvinte, iar noi am facut poze dupa poze ca sa luam o amintire acasa:

Aproape de Saua Bucura:

Salut Retezat!

Varful Peleaga:

El e tinta zilei:

Lacul Bucura:

Am ajuns pe Varful Peleaga. Ne odihnim, Happy trage un pui de somn si simtim pentru prima data ca am scapat de canicula. A fost ingrozitor de cald in Retezat, 4 zile ne-am chinuit cu temperaturi de peste 30 de grade.

Valea Rea plina de lacuri. Nu sunt multumit de calitatea pozelor, dar aerul incarcat din cauza caniculei si lumina ciudata "mi-au ars" multe fotografii.

In ultimul plan se vede Retezatul Mic:

Poza facuta pe varful Custura Bucurei:

Ne indreptam spre cort, mancam o ciorba excelenta incalzita la primus ( facuta din nu stiu ce prafuri Knor) si ne pregatim de somn. Cerul e plin de stele, turistii straini, singurii care si-au pus corturile la Bucura au stins frontalele, iar noi ne lasam purtati de vise frumoase.

Leaota

2011-09-14T22:31:00.000+03:00

Am ajuns de multe ori in Muntii Leaota, dar aceasta a fost prima noastra tura calare pe o sa, urcand incet pe forestierul aproape perfect, ce duce sus la peste 2000 de m. Am multe amintiri frumoase cu aceste plaiurile line, ce se unesc armonios sub Varful Leaota. Poate cea mai reusita tura s-a consumat acum patru ani cu gasca alpinetzilor www.alpinet.org, cand am traversat Muntii Bucegi si Leaota, din Sinaia pana in Dragoslave, pe o vreme perfecta la inceput de iarna. Noaptea de 1 decembrie a fost superba, am dormit intr-o stana curata (si acoperita de un cer plin de stele), aproape de Varful Cioara, dupa un traseu lung care a inceput la prima ora si s-a terminat noaptea tarziu, in cautarea vechilor carari pe care le-a parcurs Negru Voda spre Tara Romaneasca.

La inceputul lui august am trait o experienta frumoasa pe forestierul ce leaga Valea Badenilor de Varful Leaota. Am lasat rucsacul, betele de schi si bocancii grei acasa si am ales bicicletele pentru a urca intr-o singura zi Varful Leaota. Nu a fost usor, ne-am ratacit putin ( nu faceti ca noi, luati GPS pe munte ca e foarte util la turele de bici) si am urcat peste 1600 de m diferenta de nivel, dar efortul ne-a fost rasplatit cu un peisaj superb.

A trecut ceva timp de cand am facut aceasta tura cu Laura, Anne, Cami si Danutz, dar imaginile le am bine intiparite in minte, parca ieri m-am jucat cu DSLR-ul pe care l-am carat, cu obiectivul cel greu de 200 mm, pana pe Varful Leaota.

Am avut o gasca unita, vesela si frumoasa si ma bucur ca am facut cateva iesiri impreuna in Bucegi, Baiului, Leaota si Iezer. Toate au fost reusite.

Mai multe poze gasiti pe contul meu de picasa: https://picasaweb.google.com/dumitrelmarius/Leaota

Anne si Laura la deal:

Aici am balaurit bine. Am pierdut o ora si ceva pe un forestier care se infunda intr-un parau:

Dan:

Drumul spre Varful Leaota si o dacie care se crede o masina de teren:

Aproape de varf. Greu, chiar foarte greu la deal:

Mountan bike:

Poza de grup:

Si coborarea de 1600 de m diferenta de nivel. E greu sa o descriu in cuvinte. Pacat ca nu am avut un Go Pro.

Triathlon Challenge Mamaia 2011

2011-09-12T18:51:00.000+03:00

Un concurs care mi-a placut din prima pana in ultima secunda, o provocare pe care nu am crezut ca pot sa o duc pana la finish si un triathlon care a fost foarte bine organizat. Asa a fost Triathlon Challenge Mamaia 2011.

Mai multe poze gasiti pe contul de Picasa: https://picasaweb.google.com/dumitrelmarius/TriathlonChallengeMamaia

Pare o nebunie curata sa partici la un triathlon, proba sprint, fara sa fi inotat distanta propusa: 750 m. Cam mult pentru mine, anul acesta am fost o singura data la bazin si dupa 100 de m de inot am inceput sa fac pauze peste pauze. As fi vrut mai mult dar atat puteam atunci. Sunt constantean si merg foarte des acasa, dar vara aceasta m-am bucurat o singura data de mare, pe la jumatatea lui august ... si cam atat. In rest volei pe plaja pana seara tarziu.

Start!

Clip filmat de echipa BikeXpert:

Timpul s-a scurs incet, nu am fortat si am reusit sa "dovedesc" cei 750 de m de la proba de inot. Nu pot sa ma laud cu un timp bun, primii care au iesit din apa la proba olimpica m-au intrecut cu 2 minute si erau calare pe biciclete cand eu am iesit din lac. Daca stau sa ma gandesc bine, as fi scos un timp excelent daca as fi avut 60 de ani si as fi participat anul acesta la triathlonul de la Mamaia, dar eram fericit ca am ajuns pe uscat, nu foarte obosit, in cautarea bicicletei pentru a incepe urmatoarea proba.

Nici aici nu aveam asteptari prea mari, foarte putini concurenti au participat cu mtb-uri si ca sa fie totul perfect, eram printre putinii posesori de cauciucuri late si bune de teren accidentat. Am avut un ritm foarte bun, am depasit ceva mtb-uri ( ca bonus am trecut de doua sau trei cursiere, una daca nu ma insel era din carbon) si am terminat proba cu un timp onorabil. M-am simtit bine, am fortat putin spre final, dar am ramas cu un gust amar din cauza soferilor care au ramas blocati in trafic. Un sens a fost inchis special pentru triathlonul de la Mamaia, astfel toate masinile s-au inghesuit pe trei benzi. Spectatori fara voia lor, soferii ne-au injurat, un dobitoc cu numar de Italia a intrat pe "banda biciclistilor" si un mare CRETIN a intrat in Florin Leonte, care se concentra sa termine cu un timp cat mai bun proba de bicicleta. Soferul loganului l-a lasat jos pe Florin si a plecat de la fata locului. Fara cuvinte...

Urmeaza alergarea, singura proba unde stiam ca sunt pregatit. Primii 2 km au mers cam prost, aveam senzatia ca picioarele mi-au fost legate si randamentul a fost cam slab. Ajung la sensul giratoriu, ma intorc pentru ultimii 2.5 km si urmeaza punctul maxim la concursului. Stiam ca pot sa termin triathlonul in prima jumatate, nu aveam nimic de pierdut si mi-a ramas o singura varianta ca sa-mi indeplinesc obiectivul: sa apas la maxim pe acceleratie. Si a iesit asa cum mi-am dorit, am depasit concurenti dupa concurenti si am simtit pentru prima data ca am facut o cursa buna.

FINISH!

Trebuie sa-i multumesc tatalui meu, mi-a facut galerie de la inceput pana am trecut linia de sosire. Fara el ar fi fost mult mai greu la triathlonul de la Mamaia.

Am terminat la categoria M 18-29 pe locul 14 si cred ca am ajuns printre primii care au avut ca bicicleta un mtb. SUNT MULTIMIT si simt ca am facut cea mai buna cursa de cand am inceput sa particip la concursuri. Timpul si locul pentru mine au trecut pe ultimul plan, stiu ca mi-am depasit limitele, am terminat cu bine proba de inot si nu am dezamagit la cea de bicicleta.

A FOST UN CONCURS EXCELENT!

Am un singur regret: imi pare rau ca acest eveniment nu a fost apreciat de constanteni si de turistii care au venit in weekend-ul de 3-4 septembrie la mare. Puteau sa ne fie alaturi si sa nu ne injure si sa ne claxoneze din masini.

Pacat, e un eveniment deosebit care merita mai multa atentie...

Happy

2011-09-05T22:07:00.000+03:00

Happy este noua noastra jucarie vie, pe cat este de mica pe atat este de energica.

A reusit sa cucereasca multe inimi pe oriunde a mers, fiind foarte sociabila si-a facut multi prieteni romani si straini in muntii Retezat si Fagaras, pe faleza Cazinoului din Constanta sau in centrul vechi al Sibiului.

Suntem mandrii de ea, pe zi ce trece devine tot mai inteligenta si "comunica" din ce in ce mai usor cu noi.

Daca te intalnesti cu ea e imposibil sa nu o iubesti din prima clipa.

Poti sa o gasesti cu noi, pe munte, acolo unde ne place noua mult.

Mai multe poze pe contul de Picassa

Happy si Varful Retezat:

Pe Transalpina in Pasul Urdele:

In Piata Mare din Sibiu:

Calatori pentru o zi in Fagaras:

La stapana acasa:

Oglinzile Retezatului:

Happy la mare:

Iezer Papusa - pe doua roti

2011-08-22T22:57:00.000+03:00

Cum pot sa descriu un traseu de bici care ne-a chinuit, ne-a deshidratat si a scos untul din noi pana am ajuns la Crucea Ateneului? Dar care ne-a facut sa tipam de fericire si sa avem o coborare incredibila pana jos la limita padurii, aproape de stana de pe Culmea Vacarea, avand in stanga"imparatia Craiului" si la picioarele noastre Muntenia, care ne astepta imbracata in "aerul fierbinte" al verii.

Cred ca stiu: BESTIAL, a fost frumos, poate cea mai frumoasa tura de cand stau pe sa.

In aceasta perioada fugim de Valea Prahovei si ne indreptam spre tinutul Muscelului, o zona de care m-am indragostit si pe care o revad an de an, la schi de tura sau la ture frumoase pe bicicleta.

De ce revin in aceste locuri? Nu stiu, poate aceste postari or sa va convinga:

Mai multe poze gasiti pe contul meu de PICASA

Gasca: cam mare, zece voinici, baieti si fete porniti spre culmi inalte, cu planuri mari de a ajunge sus la Crucea Ateneului si fugariti bine de canicula ce a pus stapanire pe Bucuresti.

Traseul ales: Barajul Targusor-drumul principal care urca spre Culmea Portareasa-Varful Iezerul Mic-Crucea Atenului-Culmea Vacarea-Stana de pe Culmea Vacarea-Cabana Voinea. Peste 1700 de m diferenta de nivel si o altitudine maxima de peste 2400 de m.

Cam mult pentru o zi si pentru experienta noastra, am ajuns la masini deshidratati, rupti de oboseala si prajiti bine de soare.

Cum a fost?

A fost superb.

Traseul l-am gasit pe blogul lui Horatiu Campian, e foarte bine descris, iar pozele( plus harta pusa pe bikemap) au fost de mare ajutor: http://hcampian.blogspot.com/2010/07/obligatoriu-in-palmares-mtb-pe-iezer.html .

Am plecat cu alai mare spre Varful Iezerul Mic, am ramas sase ( restul s-au intors pe unde au urcat), iar efortul ne-a fost rasplatiti cu peisaje incredibile: Creasta Fagarasului de la Rudarita pana la cei trei "magnifici": Lespezi, Caltun si Negoiu. Vistea si Moldoveanu erau la doi pasi de noi, parca puteam sa punem mana pe cele doua varfuri, iar Craiul ne-a cucerit cu a sa creasta alba, aproape desprinsa dintr-o poveste cu palate albe, pline de comori.

Urcarea spre Iezerul Mic, e cel mai inalt varf din dreapta:

Popas la Crucea Ateneului. Jos se vede Lacul Iezer, frumoase zone:

Creasta principala, Varful Iezerul Mare si Varful Rosu:

Varful Papusa si Piatra Craiului:

Lacul Iezer:

Danutz si Mihai. In spate se vede creasta Fagarasului:

Am avut noroc la stana de pe Culmea Vacarea. Am avut mancare de caine si asta i-a calmat pe frumosii ciobanesti ( 12 la numar), care nu aveau chef sa socializeze.

Coborarea prin padure a fost cam tehnica pentru noi, dar usor si fara sa ne grabim am ajuns aproape de cabana Voinea. Pentru Mihai si Danutz coborarea nu a fost o provocare, ei au biciclete full suspension cu furci de peste 140 mm si abordarea lor a fost foarte directa:

Ramanem cu amintiri frumoase si cu o promisiune ca o sa ne intoarcem in Iezer. Iarna e cel mai frumos munte pentru schi de tura, o sa revenim pe foci si cu planuri mari de a parcurge toata creasta pe schiuri.

Cateva poze facute de Altan:

Cu bicicleta prin Bucegi

2011-08-09T12:09:00.000+03:00

Asta da restanta, au trecut ceva saptamani de la iesirea cu bicicleta prin Bucegi si eu nu m-am obosit sa scriu doua randuri. Acum o sa am ocazia, pacat ca am pierdut ceva din farmecul turei, iar informatiile proaspete le-am lasat in praful ce acopera drumul Padina-Bolboci. Dar mai bine mai tarziu decat niciodata. Si ne-am racorit, am fugit iar de canicula din Bucu si asta ne-a ajutat sa trecem mai usor peste aerul fierbinte ce incinge capitala zi de zi, vara de vara.

Traseul propus: Sinaia-Cota 1000- Saua Dichiu-Cabana Bolboci- Padina-Pestera -Telecabina pana la Babale- Babele- Piatra Arsa- Cabana Miorita- Cota 1400-Sinaia.

Mai multe poze pe contul meu de picassa: https://picasaweb.google.com/dumitrelmarius/CuBicicletaPrinBucegi#

Gasca de la stanga la dreapta: Mihai, Anne, Laura, Alex si Danutz. Eu am facut poza :)

Poti sa alegi un traseu prost, plin de gipane si de maimutoi care considera ca se distreaza la munte cu manele, mici si bere si se bucura de un decor "imbracat frumos" cu nori de fum de la gratare, praf si noxe de la masinile care trec pe langa ei ( "turistii" de care zic sunt niste putori mari, le e lene sa puna gratarul la 10 m de drumul Moroieni-Padina), dar daca ai o gasca buna toate se aseaza frumos la sfarsitul zilei.

Nu stiu ce a fost in mintea mea cand am ales portiunea de asfalt Sinaia- Saua Dichiu, toti ghertoii in masini smechere ne-au umplut de noxe si ne-au "incurajat" cu multe claxone din Golfurile, BMW-urile si Passaturile lor de ultima generatie. Greu le-a fost la deal pe asfaltul fierbinte, proaspat pus si cred ca mai greu le-a venit ca mai erau si altii in calea lor pe doua rotii. Stateam pe marginea drumului si le stricam peisajul vazut din masina si asta i-a determinat sa ne claxoneze fara pauza pana am ajuns in Saua Dichiu.

Traseul a continuat in nori de praf pana la Padina, s-a lasat cu putina carca pe scarile ce ocolesc schitul Pestera si ne-am inecat de tot in praf pana am ajuns la telecabina Pestera. Sus la Babele erau turistii de weekend, inarmati cu slapi, papornite si curele Guci ca sa se integreze perfect in in peisajul alpin. A fost o placere sa-i admir si m-am bucurat mult cand i-am lasat in urma.

Coborarea pana la Piatra Arsa a fost placuta, rar mai trecea o masina de teren fara sa ne incomodeze si fara sa fim claxonati. Am mancat o ciorba chioara la Hotel Piatra Arsa, ne-am incins bine in sala de mese ( acolo erau cel putin 40 de grade) si am plecat la drum.

Timp de 10, maxim 20 de minute am impins bicicleta pana aproape de stadion fara sa ne grabim. Nu stiam clar ce o sa urmeze, trebuia sa fie o curba de nivel ce ocoleste Varful Furnica, dar nu aveam idee unde o sa ne scoata. Ei bine aici a fost concentrata toata tura, am prins o curba de nivel care ne-a purtat in viteza spre Cabana Miorita iar peisajele au fost superbe. Se puteau admira sub rotile noastre toate vaile ce duc spre Poiana Stanii Regale, iar ma departe Carpul cu ale sale instalatii care zac in nepasarea verii. Noua ne place iarna, cand sunt nameti mari si Sinaia devine cel mai frumos loc de schi din Romania. Da, am zis bine...eu consider Sinaia cand are zapada intre 2000 si 1400 cel mai bun loc de balaureala cand omatul acopera frumos "partiile" Carp, Papagal si Tarle.

Pauza in Saua Dichiu. Ne-a venit greau sa urcam pe asfaltul firbinte, proaspat pus. Rotile inaintau foarte greu prin drumul incins si plin de masini de teren.

Cu gandul la zilele frumoase de iarna:

Barajul Bolboci:

Intrarea in Canionul Horoabele:

Piatra Arsa, putina carca la deal:

Hotelul Piatra Arsa, cam urat:

Urmeaza portiunea frumoasa, curba de nivel care incepe putin mai sus de stadionul Piatra Arsa si se termina aproape de Cabana Miorita. A fost momentul nostru de glorie:

Carpul:

Baitii la vale:
\

Anne:

Eu:

Cam asta a fost, prajiti bine de soare bem usor o bere rece. Ne-am facut damblaua, ne intorcem acasa:

Creasta Baiului pe doua roti

2011-08-01T20:41:00.000+03:00

Catalin vine cu o propunere buna, greu de refuzat: sa facem o tura de bici cu plecare din Maneciu prin Tabla Butii si Manastirea Suzana. Facem calcule, ne uitam pe mersul trenurilor, mai facem calcule si ... schimbam planul pe ultima suta de metri. Sase ore nu sunt de ajuns pentru a termina tura de la Maneciu si alegem creasta Baiului cu plecare din Azuga. A fost un traseu frumos, linistit, departe de galagia si nebunia de pe Valea Prahovei si cu peisaje greu de uitat.

Traseul: Azuga-Culmea Sorica-Creasta Baiului-Posada-Comarnic ( 4 km pe un DN1 plin de masini si autocare). Distanta: 41 km. Diferenta de nivel: nu am idee, stiu ca am impins mult si bine bicicleta, o ora jumatate pana am iesit in creasta principala.

Mai multe poze gasiti pe contul meu de picasa: Vizualizare album

Urcarea din Azuga a fost dura, forestierul care duce spre culmea Sorica a inceput foarte aproape de drumul national si ne-a lasat in creasta Baiului, langa gondola. Am impins bicicletele mult ( parca prea mult ) dar a meritat, am salvat 18 lei ( urcarea cu gondola) si am lucrat putin la conditia fizica☺.

Un vant rece nu ne-a lasat sa stam la povesti, ne-a luat in primire cum am iesit in golul alpin si pentru cateva ore ne-a facut sa uitam de atmosfera incinsa din Bucuresti.

Aerul rece ducea cu gandul la peisajele de toamna, am avut culori tari si o vizibilitate excelenta. La coborare am fost cel mai lent, am mers incet si sigur, iar baietii ( echipati cu biciclete suparate full suspension) au avut multa rabdare si ma bucur ca nu m-au fugarit prin portiunile ceva mai tehnice.

De la stanga la dreapta: Thenutz (Danutz), Catalin, Mariusica si Mihai.

Catalin la deal:

Doi cai frumosi:

In ultimul plan se vede timid Ciucasul:

Seara s-a terminat cu o poveste urata cu CFR-ul si cu trenurile lor vestite, "pline de vagoane pentru biciclete". Pentru a pastra un limbaj decent prefer sa nu o public pe acest blog. Din pacate am ramas cu un gust amar din cauza nasilor, ne-au stricat o zi excelenta consumata sus pe munte.

Manastiri din Dobrogea- tura de bici

2011-07-26T21:41:00.000+03:00

Mi-am propus sa fac mai multe iesiri in Dobrogea si se redau cu ajutorul imaginilor si a micilor descrieri frumustea acestor locurilor. Nu are rost sa ma ascund, m-am nascut in Constanta, sunt dobrogean si iubesc acest colt de tara.

Pot sa consider ca am inceput o serie frumoasa: Calator in Dobrogea. Mai jos o sa gasiti primele pagini dintr-un drum lung pe care o sa-l incep din sud, aproape de Vama Veche si care o sa se termine in Delta Dunarii:

E un plan care a prins contur, mai trebuie pus in practica alaturi de Diana si de cele doua biciclete echipate cu cauciucuri de asfalt. Sigur o sa fie in luna mai, peste un an, doi, om vedea. Si o sa am si un aparat DSLR pentru a pastra cele mai frumoase amintiri ( cu sapuniera Canon am senzatia ca las ceva in urma).

Mai multe poze gasiti pe contul meu de picassa: Vizualizare album

Au fost doua zile de colindat manastirile din nordul judetului Tulcea. Sunt locuri frumoase, curate, care merita vizitate. Sambata am umblat de unul singur pe langa malul Dunarii, in cautarea lacasurilor de cult Saon si Celic Dere, iar duminica Diana mi-a fost tovaras de drum pana aproape de lasarea serii. Am vizitat manastirea Cocosul si am colindat frumoasele dealurile de langa Niculitel.

Manastirea Saon:

Manastirea Celic Dere:

Biserica din Telita:

Manastirea Cocosul:

Ceva balaureala prin padurile de langa Celic Dere si Manastirea Cocosul:

Tura s-a terminat cu o pauza de inghetata pe malul Dunarii. A fost frumos, vremea a tinut cu noi si canicula ne-a ocolit in acest weekend:

Baia de Fier ( Pestera Muierii) si Transalpina

2011-07-21T14:44:00.001+03:00

Mai multe poze gasiti pe contul meu de picasa. Pozele au fost facute de Diana: Vizualizare album

Ceva detalii despre alpinism la Pestera Muierilor aici.

Luna trecuta, cand iarna a pus stapanire sus la munte ( in Bucegi si la Balea ningea ca in povestile de craciun), iar in Bucuresti ploile duceau cu gandul la o toamna tarzie imbracata in gri, am pornit la drum cu Diana si Dragos la catarat in zona Pesterii Muierii ( langa Baia de Fier). A fost un weekend neasteptat de frumos, fara coduri galbene in acea zona si cu o temperatura placuta in nordul Olteniei. Am gasit multe trasee de catarat pentru incepatori, foarte bine asigurate si fara sa fie "invadate" de zeci si sute de echipe de cataratori, ca la Basarobov sau ca pe Valea Prahovei. Am reusit sa urc un 6+ mansa in adidasii de munte ( sau 6 curat, trebuie sa verific informatia), dar "momentul de glorie" nu a tinut mult. Odata ajuns in top, m-am uitat la haul de peste 20 de m si m-am panicat. Retragerea a fost un mare circ, Dragos striga la mine ca totul ok si ca sunt bine asigurat in coarda lui nou nouta...Dar eu nu si nu, aveam tot felul de argumente de domnisoara: ca e prapastia prea mare, ca am picioarele prea scurte ( am 1 87, nu stiu ce aveam in minte atunci), ca nu mai puteam de frica... Dupa zeci de incurajari din partea Dianei am reusit sa ajung cu bine la baza peretului, eram alb ca varul la fata si aveam o voce tare ciudata. Dar greul a trecut si rasplata a fost pe masura: o ciorba de vacutza cu gust de talpa la o bodega-terasa asezata strategic la intrarea in Pestera Muierii.

Clar nu sunt mare catarator si recunosc ca sunt sporturi care mi se potrivesc muuuuulllllt mai bine :).

Autostrada Bucuresti Pitesti:

Animalut mic si simpatic:

Dragos in actiune:

Ne-am intors pe Transalpina, cel mai inalt drum asfaltat din tara. Pe creasta Parangului vremea nu a tinut cu noi, sus in pasul Urdele temperatura nu trecea de 2 grade si un vant rece ne-a taiat cheful de poze si de stat afara. Peisajele ne-au lasat fara cuvinte, o sa revin pe Transalpina la inceputul lui septembrie cu bicicleta pentru marea "catarare" pe acoperisul Olteniei.

Multumesc Diana pentru poze:

Din Baia de Fier am urcat pe Transalpina prin Novaci, drumul a trecut prin Ranca-Pasul Urdele si am coborat la Obarsia Lotrului-Voineasa-Brezoi-Valea Oltului.

Un weekend perfect

2011-07-17T23:12:00.000+03:00

De Bucegi nu am cum sa ma satur. Pe cararile lui am inceput sa merg in timpul facultatii cu Adi, Florin si Canadianul, e muntele care mi-a adus atatea bucurii, dar mi-a dat fiori de nenumarate ori. Nu pot sa uit zilele de mai, coborand vaile de abrupt pe schiuri sau zilele de vara descoperind cararile nemarcate, departe de turistii galagiosi.

Am amintiri frumoase cu tablouri de toamna pline de culori puternice, cu peisajele din Poiana Gutanu, Cresta Balaurului, Valea Seaca dintre Clai si Valea Alba, imbracata frumos in roua diminetii. Dragi imi sunt si traseele uitate de lume ce trec prin turnurile Tiganesti, sau duc spre Bran prin Valea Gaura, Clincea sau prin Ciubotea. Am lasat la urma iarna, cu imagini superbe la cabana Padina, cu prietenii la schi de tura, calatori spre Saua Strunga (imbracata frumos in haine albe). Am multe amintiri si nu vreau sa exagerez, dar cred ca as putea scrie un blog intreg despre BUCEGI.

A fost un weekend plin, sambata am participat cu Saimon la Maraton 7500, Diana si Adi au facut ture frumoase de bici-bici, iar duminica am mers incet pe creasta calcaroasa ce leaga Saua Strunga de Varful Batrana. Coborarea am facut-o pe Valea Doamnei, un loc superb, plin de cascade si de peisaje salbatice. Am avut nevoie de acest sfarsit de saptamana, sunt obosit si acum cand scriu aceste randuri, dar simt ca mi-am incarcat bateriile pentru o saptamana lunga, care a inceput agitat in Bucurestiul fierbinte.

Refugiul Batrana:

Diana:

Refugiul Strunga:

In Saua Strunga:

Ne-am intors la Padina pe Valea Doamnei. A fost o surpriza frumoasa, am gasit o vale plina de cascade, fara gunoaie si mai putin umblata de turisti:

Racoare:

Valea Doamnei aproape de Pestera:

Cheile Tatarului:

Diana la vale, prima ei experienta de MTB. I-a placut mult:

Urmeaza povestea Maratonului 7500.

Marathon 7500

2011-07-13T20:35:00.000+03:00

Povestea lui Saimon (fara el nu as fi terminat Maraton 7500. AM FOST O ECHIPA):

Echipa GHENCEA TRAIL (Florin Simion si Marius Dumitrel) - Proba Hobby

Nu radeti de numele nostru. Am cautat sa faca referire la ceva elemente comune.
Ideea participarii la 7500 era mai veche. Am tinut mortis sa "mergem" la Elita, dar Marius m-a temperat si ne-am propus sa scoatem un timp bun la Hobby.
Nu am facut nici un antrenament impreuna (in ultima vreme). Insa eu aveam ceva maratoane in picioare anul asta, iar Marius stie bine muntii, desi e constantean.

Am ratat startul, impreuna cu echipa formata din Adrian si Catalin. Si am inceput ceva ce mie imi place, sa recuperam. Depasind pentru moral, am avut ocazia sa salut cativa dintre cunoscuti, mai ales pe Diana si Ana. Evident am pierdut multa energie acolo, dar am ajuns la Vf. Omu intr-o ora si 20 min.
Minunandu-ma de cat de bine merg echipele de mixt, am inceput coborarea. Insa pentru ca ne "plictiseam" am zis sa ne ratacim putin si am ajuns intr-o fundatura, asta dupa ce am trecut de 3 ori apa, pana la genunchi.
Am revenit la poteca, intalnind 3 echipe pe care le stiam mult in urma noastra. Am ajuns la Gura Diham in 3 ore.
Si pe urmatoarea urcare Marius ma "tragea" dupa el. La Prepeleac am stat 2-3 minute, ca si la precedentele puncte de control.
De aici a inceput greul pentru Marius. Desi se simte cel mai bine pe urcari, a ramas fara "puteri".
In timpul asta ne duelam cu alta echipa semisuferinda.

In 6h30 min am ajuns a 2-a oara pe Vf. Omu. Ce m-as mai fi dus la vale! De fapt ma duceam 100-200 m in fata lui Marius, cum se duce cainele tinut intr-o lesa foarte lunga. Insa eram o echipa. Simteam si eu dureri la genunchi. Asa ca am lasat mai moale.

Coboarea spre Gutanu a fost si mai grea pentru Marius. Si tarziu ne-am dat seama sa mutam greutatea (adica apa) la mine. La Punctul de Control de la Gutanu ne-a prins prima echipa de fete. Deci stiam la ce nivel ne aflam. De fapt le admiram pe fete, cat de lejer se misca si cat de eficient.

Am trecut de data asta la carma grupului de 4 si ne-am intalnim cu doamnele temerare si demne de respectul nostru, de la Echipa Sport Virus.

Ameninta cu ploaie, dar n-a fost cazul.

Ii repetam lui Marius sa aiba rabdare, ca o sa-si revina si ca trebuie sa ne incadram in targetul de 10 ore. Si mai mult, ca mai putem depasi o echipa (intre Vf. Omu si Gutanu, pierdusem 3 pozitii).

Am trecut si de Saua Strunga (cum nu mai aveam mancare am savurat o halvita bestiala de la Marius) si le-am lasat pe fete sa se duca. Chiar si pe Marius. I-am salutat pe baietasii cu ATV-uri si am luat-o la vale. Si na minune! (pentru mine era de asteptat). Si-a revenit Marius si am marit ritmul.
Si deodata a reinceput razboiul. Dupa Padina am ajuns din urma echipa semisuferinda, carora nu le venea sa creada ca i-am reajuns. Pentru prima data am "urlat" putin la Marius; el urla oricum de durere.

Am ajuns la scari pe care (nu stiu de ce) eu nu puteam merge, dar puteam alerga. La Manastire am facut slalom printre turistii straini. Echipa din spate deja nu se mai vedea.

Am terminat cursa intr-o atmosfera placuta, cu mainile sus, in 9h53, locul 10 la Masculin (neoficial).

Ramane dilema pentru 2012: Cursa lunga sau pretentii mai mari la Hobby?

Urmeaza povestea mea, nu parasiti frecventa blogului :)

Gura Dobrogei

2011-07-06T02:34:00.000+03:00

Mai multe poze: Vizualizare album

Gasca: Tomcat ( Dragos), Marius si Yo.

Ziua de duminica se anunta urata, cu ploi si temperaturi scazute, dar asta nu ne-a impiedicat sa ducem la bun sfarsit o tura usoara de bici, aproape de casa, pe meleaguri dobrogene. Nu am idee cati km am facut, ce diferenta de nivel am dovedit sau ce timp am scos si nu cred ca intereseaza pe cineva. Am parcurs cu mare placere drumul care leaga Targusor de Cogealac, iar baietii au descoperit noi faleze de catarat in zona falezelor de stanci din Gura Dobrogei ( ar fi frumos sa apara mai multe trasee in Cheile Dobrogei si Gura Dobrogei, sunt ceva stanci frumoase bune pentru escalada). Calcarul are o culoare frumoasa, galbuie, iar padurea nu e impodobita cu pet-uri. Ne-a placut zona si e bine ca s-a pastrat curata.

Pauzele au fost dese si impuse de tepii-spini care au gaurit fara mila cauciucurile bitzelor ( fara camera de rezerva si petice nu e bine sa pleci la drum pe aceste carari).

Am balaurit putin prin satele Cogaleac si Gura Dobrogei pana am primit informatii bune despre drumul agricol ce leaga Casian de Cheia.

Acolo o imagine trista ne-a aparut repede, la marginea ulitei prafuite am intalnit cai chinuiti de stapani, timp sau saracie. Erau singuri si legati, lipsiti de libertatea care li se cuvine...

Sunt mandru ca m-am nascut in Dobrogea, in acest colt al tarii ce pastreaza in umbra drame sangeroase lasate de marile imperii care au stapanit aici. Dar saracia e prezenta in Casian, pe singurul drum prafuit care duce spre Cheia. Pamantul e ars de soare, crapat de lipsa apei si a copacilor, iar putinele animalele stau nepasatoare in curtile oamenilor. E o imagine trista, nu am vrut sa o redau in poze, dar ea e prezenta pe langa fiecare casa de chirpici.

In Cheile Dobrogei am avut noroc, vremea urata i-a speriat pe manelisti si pauza noastra nu a fost deranjata de nicio hora incinsa pe muzica fina cantata de Copchilu Minune.

Iesim in satul Cheia si ne oprim in Cheile Dobrogei la prima grota ce ne iese in cala pentru o pauza de masa. Stam la povesti, inghetam bine batuti de vant si rontaim toti trei un baton bun de Joe. Mai sunt putini km, ploaia ne ameninta, iar noi trebuie sa ajungem cat mai repede la masina.

Valcelul cu Fereastra

2011-06-29T00:25:00.000+03:00

Las cuvantul Dianei.

Mai multe poze pe contul de picassa: Vizualizare album

Nestiind pe unde aveau de gand baietii sa colindam, m-am lasat condusa de ei pe un alt traseu inedit in Piatra Craiului, Valcelul cu fereastra, o vale nemarcata accesibila doar cunoscatorilor sau celor care doresc sa cunoasca cu adevarat muntele, inarmati cu descrieri si poze gasite prin carti sau pe blogurile muntomanilor.

Cum am ajuns acolo, sincera sa fiu, nu stiu exact, deoarece am norocul ca de fiecare data cand merg pe munte, altcineva sa se ocupe de aspectul acesta. Mai multe informatii legate de detaliile tehnice ale traseului se pot gasi aici.

Traseul in sine nu e greu, necesita doar atentie sporita, o semicoarda pentru a fi sigur ca nu risti vreun accident neplacut si bineinteles casti de protectie pentru a fi aparat de pietrele dislocate de cei din fata ta.

Si normal nu trebuie ratata intrarea in traseu pentru a nu te trezi ca de fapt cateri alt valcel. Aici am fos indrumati cu precizie de catre alti 3 muntomani, intalniti la refugiul sperantelor, cu care am continuat tot restul traseului.

Ceea ce se deschide privirii pe durata acestui traseu scurt dar frumos, e greu de descris in cuvinte sau de captat prin intermediul obiectivului foto.

Traseul se termina cu o o arcada imensa de calcar prin care ai ocazia sa vezi doua lumi complet diferite.

De o parte a ferestrei ti se dezvaluie cararile muntelui umblate doar de caprite negre, iar jos in vale, ca intr-o rama de fotografie ti se arata tot Iezerul cu ale sale culmi line ce curg frumos spre Tara Romaneasca si Fagarasul cel maret care se pierde in zare, cu ale sale varfuri pierdute in nori.

Oriunde priveai in jur erai inconjurat de maretia de piatra a muntelui, de frumusetea salbatica a covoarelor de flori si de albastrul cristalin al cerului, simtindu-te mandru ca esti unul dintre putinii norocosi care au ocazia sa cunoasca natura in intreaga ei splendoare.

Palatele ascunse din Crai:

Dragos a scos coarda ca sa nu zica ca a carat-o degeaba. Nu era nevoie, dar pe ploaie sigur e de folos ( daca nu ma insel era un piton acolo bine infipt):

Scurt popas la intersectia cu Braul de Sus:

Am ajuns in creasta:

De la Varful Ascutit retragerea am facut-o pe Braul Cioranga Mare. Noaptea ne-a gasit in Cheile Rasnoavei, departe de Bucurestiul plin de praf si sufocat de caldura verii, pierduti intr-un vis frumos cu o imparatie alba numita Piatra Craiului.

Fara Asfalt

2011-06-18T00:09:00.000+03:00

11 iunie, zona Vama Veche, echipa Marinarii: Dumitrel Nicolae si Mariusica la primul triatlon-stafeta (am un mic regret ca nu am ales numele corect pentru stafeta noastra, Tatal si Fiul ar fi avut mai multa priza la public ).

Anul acesta nu am participat la niciun concurs, au fost maratoane de toate felurile: de alergare montana, concursuri de bici si cate si mai cate, dar am lipsit de la toate, fara exceptie...

La 7 dimineata plecam din Constanta cu tot alaiul si cu tot"neamul", pentru primul concurs al familiei Dumitrel pe plaiuri dobrogene.

Inceputul nu e promitator: traseul de bicicleta e PLIN DE NOROI iar temperatura marii nu sare de 13 grade. Apare si prima veste buna, organizatorii au dat dovada de mila si au scurtat proba de inot: 400 de m in loc de 750 pentru stafeta si triatronul mic si 800 de m pentru triatlonul mare (aici erau 1500 m).

Start: primul e tata la proba de inot, cu un costum discret de neopren, cred ca e veteranul concursului ( nu sunt 100% sigur, trebuie sa verific informatia) si inoata cot la cot cu pustii de varsta mea. Marea rece ca gheata nu-l iarta, iar la iesirea din apa simte ca ceva nu e in regula. Trage de el, tremura de frig si ajunge cu bine la linia de start, putin dezorientat, dar fericit ca a terminat prima etapa. S-a descurcat bine, tot respectul pentru ce a facut la 52 de ani.

Tata la Start:

Urmeaza 5 km de alergare intre Vama Veche si 2 Mai:

Inghetat bine dupa inot, dar cu zambetul pe buze:

Felicitari pentru reusita!

Acum e randul meu sa mentin avantajul castigat la prima proba, iau cipul si incep alergarea spre 2 Mai.

Simt ca incepe nebunia, aici trebuie sa depasesc tot ce imi iese in cale, stiam ca o sa urmeze sperietoarea triatlonului, lupta cu bicicleta prin noroaiele dobrogene si aveam nevoie de pozitii castigate in clasament ca de aer. Ma simt excelent, trag putin de mine, gasesc un ritm bun, si las in urma multi participanti. Credeam atunci ca orice minut pe care o sa-l castig la proba de alergare o sa ma ajute mai departe...

Prima parte a traseului se desfasoara pe faleza inalta ce leaga Vama Veche de 2 Mai, se alearga pana la un cort ( acolo am facut o mica pauza de hidratare ). Nu pierd vremea, trebuie sa ajung cat mai repede in Vama Veche, ma intorc 500 de m pentru a cobori printr-un mic "valcel" spre plaja si maresc ritmul. Am ajuns intr-un loc superb, apa marii are o culoare exotica in acele golfuri uitate de lume, plaja e plina de placi albe de calcar, iar alergarea devine o placere. Trec prin poarta de Start si ma pregatesc pentru traseul de bicicleta. Pana aici toate au fost bune si frumoase, am castigat multe pozitii in clasament si incep sa cred ca o sa ma descurc "binisor" la ultima proba.

Si urmeaza partea cea grea: BICICLETA. Nu stiu cum sa incep, trebuie sa recunosc ca imi place aceasta miscare pro-bicicleta, in ultimii ani multi au iesit din ce in ce mai des prin parcuri pe doua roti sau pe munte in drumetii calare pe sa. Dar eu nu am experienta, nu am adunat mai mult de 200 de km de mers pe un mtb si singura bicicleta cu care m-am dat a fost imprumutata de la Sorelul. Iar eu urma sa particip la o proba de 35 de km de bici ( in realitate au fost 40 km) pe un traseu plin de noroaie-lut.

A iesit un DEZASTRU!

Chiar daca inainte de triatlon mi-a trecut prin minte gandul ca poate proba de mtb s-ar putea dovedi a fi peste puterile mele, fapt care s-a si intamplat, m-am incapatanat sa fiu prezent la Fara Asfalt alaturi de tatal meu.

Inca de la inceputul traseului zambetul a disparut incet si mi-a parut rau ca tot ce am castigat la inot si la alergare s-a dus "pe apa Marii Negre si in NOROAIELE grele".

Am simtit un gust amar si o senzatie dureroasa de neputinta cand valuri intregi de concurenti treceau pe langa mine cu viteze ametitoare, iar eu ramaneam dezamagit in urma lor. Am tras de mine, am vrut mult sa imi depasesc conditia de simplu "biciclist novice," dar atat am putut...

Traseul a fost superb ( mai putin primii 8 km de drum agricol, nu stiu de ce organizatorii nu au ales alt drum mai "uman") iar canionul de la Limanu si padurea Hagieni au fost surprizele zilei. Sincer nu ma asteptam sa gasesc asemenea locuri langa Vama Veche, imbracate frumos in iarba proaspata de inceput de vara si decorate discret cu maci rosii de campie. Inca o data mi se confirma ca DROBOGEA e plina de SURPRIZE SI E INCREDIBIL DE FRUMOASA.

Salvarea a venit pe final, organizatorii au mutat ultimii 7 km de drum agricol ( plini de noroaie si lut) pe soseaua nationala ce leaga Limanau de 2 Mai-Vama Veche. Le multumesc pentru aceasta decizie, ne-au salvat bicicletele, nervii si ...sanatatea.

Multumim luminareative.ro pentru poze:

Canionul:

Maci si noroi:

Mugurel in spatele meu , lasam in urma Lacul Limanu:

Fara asfalt cu putin asfalt:

Finish dupa 4 ore si 11 minute:

La final am lasat partile bune si cele rele ale triatlonului,

Ce e bun:

Placerea de a participa la un concurs organizat pe plaiuri dobrogene.
Tudor Vlad, organizatorul triatlonului mi-a raspuns la toate problemele pe care le-am vazut in timpul concursului. JOS PALARIA PENTRU ACEST GEST! Nu ma cunoaste, nu stie ca am un blog dar a reusit sa-mi lase un mesaj pozitiv.
Ideea concursului EXCELENTA: Fara Asfalt, triatlon pe coclauri cu bicicleta, alergat pe plaja si inot in mare.
Traseul de bicicleta dupa primii 8 km de MTB ( de chin pur) te lasa fara cuvinte.
Punctele de alimentare foarte bine puse.
Deciziile luate inainte si in timpul cursei: scurtarea probei de inot ( apa sigur avea sub 13 grade) si inlocuirea drumului agricol de 7 km ( cel care ducea spre finish) cu drumul national.
Medalii pentru toti participantii.
Traseul ales pentru proba de alergare.
Tricoul frumos, bun de purtat la corporatie.
Pe panoul cu sponsori era Radio Guerrilla, nu Kiss FM, Zu, 21, Taraf TV si alte porcarii. Iti dai seama ca vin oameni ok la concurs care asculta muzica buna cu o gandire sanatoasa.

Ce nu a mers:

Cei 5 km de alergare la stafeta. E prea PUTIN, nu am inteles nimic din aceasta proba. Bine ca nu au pus 5 m sau 5 cm...
Cei 8 km de la inceputul traseului, mizeria aceea de teren agricol. Puteau sa gaseasca o alternativa, am vazut ca multi si-au rupt bicicletele in acel namol-noroi-lut.
Posibilele smecherii care s-au facut in timpul concursului, nu inteleg cum a reusit un alergator sa scoata 20 de minute ( o fi extraterestru sau a coborat faleza fara sa fie vazut pana sa ajunga in 2 Mai). Sa nu uitam de zona canionului care nu era supravegheata la proba de bici, se putea ocoli usor pe un mic deal si se castigau cel putin 15 minute. Poate gresesc ( si sper sa fie asa), dar de ce lipseau organizatorii din acele puncte cheie !!!???).
Eu compar toate concursurile cu MPC ( Maratonul Piatra Craiului), cu acea organizare PERFECTA, cu TOATA CALDURA PE CARE TI-O DAU ORGANIZATORII, PARTICIPANTII, ELEVII, PROFESORII SI LOCALNICII CARE TE SUSTIN IN TOATE COLTURILE MARATONULUI. Lucian Clinciu a inventat pentru multi notiunea de sport, de miscare in natura si mi se pare ceva FANTASTIC ce se intampla in fiecare an, in prima sambata din octombrie la poalele muntilor Piatra Craiului.
Nimeni nu inchiria neopren iar apa marii avea 12 sau 13 grade...
Validarea se facea OBLIGATORIU vineri seara. Asta e o aberatie, eu am plecat de la corporatie la ora 18 si am ajuns in Constanta seara tarziu. Nu aveam nici timp si nici energie sa ridic la 12 noaptea numerele de concurs si cipul din Vama Veche. Nu era mai simplu, ca la orice concurs, sa prelungeasca validarea pentru sambata de dimineata? Trebuie sai-i multumesc Saimon pentru ajutor, el m-a ajutat sa rezolv aceasta problema!
Taxa de participare, cam mare :)

Nu in ultimul rand TREBUIE SA LE MULTUMESC PARINTILOR PENTRU GALERIA FACUTA SI PENTRU SPRIJIN, fara ei ar fi fost mai greu la triatlonul Fara Asfalt.

Era sa uit, in 2012 o sa fiu la start pentru prima mea proba de triatlon, ceva mai bine antrenat la bici si gata de inot.

Calatori in Bulgaria

2011-06-08T02:11:00.000+03:00

Calatori pentru o zi in Bulgaria cu Diana, Dragos si Dragos-Tomcat.

Pornim duminica la drum, ceva mai tarziu si inca adormiti dupa o zi lunga de schi in Poiana avand ca destinatia satul bulgaresc Tabachka, o zona excelenta de catarat pentru cei care stau in Bucuresti. Mi-a placut mult faleza, e un loc foarte ok, chiar bunicel si pentru incepatori daca au noroc sa prinda libere traseele usoare. Noi am gasit plin pana la refuz de bucurestini ( sculati de dimineata asa cum trebuie) in trasele mai "umane", trei la numar daca nu gresesc si ne-am incercat norocul pe o linie plina de spituri dar lipsita de farmec.

Din aceasta postare nu puteau sa lipseasca Sabina si Gump, trebuie sa le multumesc pentru descrierile frumoase lasata pe blogul lor despre falezele bulgarilor din Canionul Lom:

Prin faleze si poieni la Tabachka

Tainele falezelor din Basarbovo

Duminica 17 aprilie, dupa o zi superba de schi in Poiana cu zapada proaspata de un metru, ne-am indreptat spre vecinii de la sud de Dunare. Drumul a fost excelent pana la Podul Prieteniei. Ce a fost pe podul de 25 lei dus, 25 intors nu pot sa descriu in cuvinte, ca sa pastrez un limbaj decent mai bine ma abtin...

Nu are rost sa ma ascund: Imi place Bulgaria, iubesc Bansko si atmosfera pur balcanica pe care o intalnesc de fiecare data cand ajung pe aceste meleaguri. Sunt multe povesti urate despre bulgari, amintiri cu masini furate, rinichi taiati sau copii rapiti, nu stiu daca e bine sa cred sau nu ce se spune, dar noua ne place la sud de Dunare, iar urmatoarea destiantie in tara castravetilor murati trebuie sa fie orasul medieval Veliko Tarnovo.

Dragos pleaca cap de coarda si asigura bine traseul. Am urcat mansa, cu niste miscari lente si lipsite de gratie ( eu cu cataratul nu prea ma impac, poate poate o sa se lipeasca de mine si acest sport):

Eu la catarat:

Primavara:

Despre Canionul Rusenski Lom de langa Ruse sunt multe de scris. E foarte aproape de Buceresti sise ajunge usor cu masina din Giurgiu platind minunata taxa de 25 de lei de doua ori
( din Ruse se face stanga spre Basarabov, aici incepe canionul ). Gasiti Parcul Rusenski Lom un circuit superb de bici, merita facut primavara sau toamna cand temperaturile sunt placute si tot in acest canion sunt falezele de escalada de la Basarabov si Tabachka ( posibil sa fie mai multe, pentru mai multe informatii o sa intreb google-ul ). Era sa uit de micile grote sapate de calugari in stanca, am inteles ca sunt superbe si merita vizitate.

O sa revin cu bicicleta la toamna si sper sa gasesc doritori pentru o noua experienta in aceasta zona: http://www.mladite.com/navigator/routes/pdfs/Basarbovo-Krepcha-RO.pdf

O descriere buna a zonei am gasit-o aici:

Cicloturism în Bulgaria – Rusenski Lom

Baietii Dragos si Tomcat, cei care se pricep la escalada ( cat de cat ca nici ei nu sunt mari meseriasi) s-au chinuit mult pe acest traseu, era cam murdar si sus se termina cu o surplomba urata. Nu le-a iesit dar au tras tare.

Rapel:

Dragos cap de coarda:

Punctul mic si suparat e Dragos:

Se apropie seara, strangem echipamentul si plecam spre Cerven. Vrem sa vizitam cetatea medievala despre care am auzit la orele de istorie:

Acelasi canion:

Satul Cerven la picioarele Dianei:

In turnul sudic al cetatii:

Tomcat ramas pe ganduri...oare ce o fi fost in mintea lui:

Tomcat, Diana si Dragos intr-un moment mai romantic:

Ultima destiantie: Manastirea Basarabov. E superba, ma bucur ca am ajuns pe inserate, lumina a fost excelenta si stanca avea o culoare speciala:

Ajunge, a venit seara, nu am mancat nimic toata ziua ca nu am avut leva la noi si ne indreptam spre Podul Prieteniei, cel mai rupt pod din lume. Atentie mare noaptea, sunt gauri imense unde poti sa-ti rupi masina...Bine ati venit in Romania!

Piscul Baciului

2011-06-03T02:33:00.000+03:00

Greu, parca fara sa fim motivati am facut prima drumetie la jumatatea lui mai. Primavara aceasta ne-a gasit pe drumuri, plecati in cautarea zapezii care inca imbraca vaile frumoase din Bucegi si Fagaras, dar muntele ne-a chemat iar in Crai pentru o noua aventura in cea mai frumoasa "IMPARATIE A CALCARULUI".

Traseul ales: Satul Pestera-Saua Joaca-La Table-Refugiul Grind-Varful la Om ( Piscul Baciului).

Vremea a fost excelenta, iar compania deosebita ( adica ...Diana). Traseul ales a fost usor, cu un singur urcus ceva mai sustinut ( panta finala spre Piscul Baciului), iar pauza de somn a fost ca o rasplata finala intr-o poiana frumoasa plina de branduse. Vremea a tinut cu noi, iar Craiul l-am gasit asa cum ne place: salbatic si neumblat ( nu am intalnit om in creasta sau pe cararile noastre care ne-au purtat in lumea alba a calcarului).

Am prins si ceva zapada aproape de Varful la Om si un vant care te punea in patru labe daca nu erai atent, dar efortul de a "cuceri" cel mai inalt varf din Crai ne-a fost rasplatit cu un pesaj deosebit. Iezerul parea la doi pasi de noi, Bucegiul se scalda in soare, dar Fagarasul a fost scump la vedere, el era acoperit de nori amenintatori, gata oricand sa dezlantuie furtuna.

Pare greu de crezut, dar am reusit si aceasta performanta: am urcat de la refugiul Grind pana sus in creasta in mai putin de o ora ( 58 de minute), iar la coborare am facut aproape doua. Clar noua NU NE PLACE LA VALE , tin mult la genunchii din dotare si vreau sa-i folosesc si la batranete.

Acum e vara la munte, urmeaza drumetiile lungi, cateva ture cu bicicleta si doua-trei concursuri de alergare montana. Si poate o iesire in Slovenia, sunt planuri si pentru asa ceva.

Saua Joaca, revin amintirile frumoase de la Maratonul Piatra Craiului:

Refugiul Grind:

Le-am prins de doua ori, sunt frumoase, adevarata podoaba a muntilor:

Creasta nordica:

Io si Piscul Baciului:

Poiana cu branduse:

Valea Morarului - 21 mai

2011-05-26T22:04:00.000+03:00

A ajuns o traditie ca ultima iesire la schi in Bucegi sa fie pe Valea Morarului. Vremea s-a anuntat foarte proasta, dar cineva acolo sus a tinut cu noi si a vrut sa avem o zi superba de schi pe una dintre cele mai frumoase vai din Bucegi.

Schiul de primavara trebuie gustat incet, as putea spune ca merita savurat ca un vin bun, iar povestile si voia buna nu au voie sa lipseasca. Asa am facut si noi, pana la Varful Omu am reusit performanta de a urca in trei spre patru ore, iar coborarea a tinut mult, pauzele fiind la discretie. Asta inseamna sa schiezi in Bucegi: sa intelegi peisajul si sa te bucuri de vaile de abrupt, canioanele care pun la grea incercare priceperea schiorului si de zapada de primavara (care de multe ori e mai buna omatul batut perfect in zilele de iarna). Pentru mine e un fel de ramas bun dar ne vedem la anu.

Si fara un grup frumos distractia sigur nu ar fi fost garantata. Am fost cinci, ne-am intalnit si cu al saselea la Omu, un schior de 65 de ani care in fiecare primavara coboara vaile de abrupt din Bucegi fara sa se planga de greutatea rucsacului sau de lungimea traseului. Ma inclin frumos in fata acestui domn si imi pare rau ca nu i-am retinut numele, dar mesajul lui a fost clar: varsta nu cunoaste obstacole, daca vrei sa te bucuri de munte o poti face indiferent de varsta.

Zapada a fost buna, in prima caldare ceva mai grea, primele viraje fiind putin mai timide, dar zambetul a aparut repede pe buze in a doua caldare unde zapada era aproape firnuita. Valea a fost surprinzator de curata, plina de zapada in caldarile glaciare, iar in zona canionului ne-am luptat putin cu o mica saritoare. Coborarea pe schiuri s-a incheiat aproape de intersectia cu Valea Adanca, la 1650 de altitudine ( mai bine de 850 de m diferenta de nivel). Eu zic ca a fost bine.

Drumul lung spre Omu, in zona Cerdacului am ales traseul de iarna:

Coltii Morarului, se vad trei alpinisti in traseu:

Valea Gaura si dealurile verzi de pe culoarul Rucar Bran:

Inca e iarna la Omu:

Grupul nostru, de la stanga la dreapta:

Titi, Mariusica, Nae, Serban si Bogdan

Prima caldare glaciara, intrarea de sub statia meteo:

Poza de grup dupa primele cristiane:

Se vede Creasta Balaurului ( e un traseu superb, trebuie sa-l repet):

S-a schiat excelent in a doua caldare glaciara, putina actiune cu Nae si Bogdan:

Intrarea in canion:

O mica saritoare care ne-a chinuit putin:

Cam asta a fost ultima de schi a sezonului in Bucegi. Nici nu stiu ce sa fac: sa incep drumetiile lungi si frumoase sau sa merg cu Diana la Balea peste doua saptamani pentru o noua coborare pe doagele de lemn.

Stiu sigur ca inca e iarna in sufletul meu...

Cupa Malinului 2011

2011-05-22T20:24:00.000+03:00

Pentru Cupa Malinului 2011 o sa am doar cuvinte de lauda:

Iubesc acest concurs, atmosfera facuta de participanti, mica galerie din buza vaii si nu in ultimul rand Valea Malinului. Sunt doua concursuri obligatorii pentru mine, chiar daca nu particip promit ca an de an o sa fiu prezent la acest eveniment pentru a face poze si a incuraja cunoscutii si Maratonul Piatra Craiului, cel mai frumos concurs de alergare montana la care am participat .

Anul acesta a fost un show total, la schi nivelul a explodatat fata de anii trecuti si am avut cinci concurenti care au schiat superb. Liniile au fost dementiale, baietii au avut cojones si au fost foarte motivati, iar Shosho a reusit (dupa un drop excelent) sa atinga o viteza supersonica si sa castige concursul.

Noi am facut galerie, poze peste poze si am mancat bunatile puse pe buza vaii de prietenul Fox:

Daca iubesti acest sport e ceva deosebit sa ajungi in luna mai in Muntii Bucegi la Cupa Malinului, sa-ti saluti cunoscutii ( te asigur ca sunt multi) si sa participi daca ai sange in instalatie, sau sa faci o ultima coborare dupa concurs, mers incet pentru a SAVURA VALEA MALINULUI.

Avem nevoie de acest concurs, e prea frumos sa-l descriu intr-o simpla postare. Merita efortul de la cabina Babele pana la intrarea in vale, lupta cu bolovanii si stancile la Hornul Pamantos si lungul drum pana la Gura Diham. Acest efort o sa fie rasplatit cu un cuncurs frumos, o vale deosebita si o atmosfera care trebuie descoperita.

Baietii in actiune:

Ochelarii roz ai Dianei si "fesul" meu preferat:

Dupa concurs am coborat incet si sigur Valea Malinului. Zapada a fost excelenta, cei care au schiat inaintea noastra ne-au lasat "o partie perfect batuta".

Klauss:

Vasi:

Danutz:
Popika:
Tomcat si Alex:

In Poiana Malinului am facut o pauza mai mare. Eu nu ma grabeam, am stat la poze si am baut berea pe care am tinut-o in ghiozdan ( Ciuc, bere rece la munte):

Io:

Un cutu simpatic ne-a tinut de urat:

Seara s-a incheiat superb, cu o gasca virusata, un gratar excelent (care merita multe cuvinte de lauda) udat bine cu multa bere pana seara tarziu. Mi-a placut mult Cupa Malinului 2011, la anu o sa fim in capul vaii pentru un nou concurs.

Adrian Caziuc ne-a ajutat cu aceste filme, trebuie sa-i multumesc!

Shosho, castigatorul Cupei Malinului 2011:

Catalin Rotaru, locul 2:

Alexandru Grigorescu, locul 3:

Prieteni in actiune. Virusatul Fox:

Vallée Blanche

2011-05-19T22:01:00.000+03:00

Schi pe Valea Alba. Gasca: Iulia, Diana, Tomcat ( Dragos), Vasi, Klauss si Mariusica.

O vale care nu mai are nevoie de nicio prezentare. O gasca deosebita si o zi minunata. Schiul de primavara nu se opreste aici, iarna nu a plecat, e acolo sus la munte si noi o sa revenim cu acelasi dor pe vaile din Bucegi.

Am plecat ceva mai greu la drum dupa o noapte lunga petrecuta in compania prietenilor virusati, dar trupa s-a pus repede in miscare si am pornit hotarati spre cabina pentru o noua coborare pe schiuri.

Locatia aleasa: Vallée Blanche din Bucegi, un loc special pentru mine, a fost prima vale nemarcate pe care am urcat-o cu Adrian Caziuc pe vremea cand eram studenti si mergeam cu dulapul in spinare, pe un traseu incarcat cu zapada. In acest loc am descopeit si schiul de primavara la sfarsitul lui mai, cand am vazut pentru prima data schiori alunecand frumos pe Valea Alba.

Am vrut sa fim un grup si ma bucur ca Iulia, Vasi si Klauss ni s-au alaturat. Nu intru in detalii despre drumul de la cabina pana la intrarea in vale, se ajunge foarte usor pe marcajul cruce rosie care duce spre Cruce.

Vasi ne-a facut si prima surpriza, un mic surub din legatura placii i-a cazut si sansele lui de a cobora valea au scazut spre zero. Noroc ca platoul Bucegilor e plin de cabluri, tevi, fiare si salvarea a venit de la o sarma cazuta in iarba ( sunt curios daca in alti munti poti sa gasesti asa ceva). A reparat legatura in stil pur romanesc si am pornit la vale. Primele viraje au fost ceva mai timide dar zapada nu ne-a dat emotii in zona canionului si placerea de a schia a aparut.

Nu o sa pun poze cu valea in sine sau cu peisajele pe care le-am vazut, puteti sa vedeti in articolul pus pe 1 mai.

Sambata am coborat Valea Malinului dupa concurs si a fost o cursa nebuna spre Hornul Pamantos. Atunci eram presati de timp, erau multi schiori care se grabea sa ajunga cat mai repede la Gura Diham, dar azi totul s-a desfasurat incet, cu pauze la discretie si s-a lasat cu multe poze. Iulia a surprins ceva frumos, ne-a vazut prin "ochiul" obiectivului asa cum am fost pe Valea Alba. Mi-a placut mesajul transmis, e o poveste cu noi, va las sa o descoperiti:

Daca ma uit foarte atent vad si o poveste de dragoste:

Ciprian de la Salvamont Zarnesti Piatra Craiului a fost arbitru si anul acesta la Cupa Malinului. Pe Valea Alba a fost un amic drag, un ghid bun un excelent schior:

Ski on rocks:

La saritoarea cea mare. Inca se poate schia:

Carca in padure, placerea de a cara kile intregi de schiuri si clapari in spinare. Greu de descris in cuvinte, trebuie incercat:

Poza mea preferata, Iulia stie sa faca poze:

Cam asta a fost, o zi superba, zapada, iarba verde si floricele. Urmeaza Morarul in weekend, povestea continua...

Balea la sfarsit de aprilie

2011-05-14T22:28:00.000+03:00

A fost ultimul weekend din aprilie cu o vreme perfecta si o gasca de patru constanteni rataciti in mijlocul tarii in cautarea muntelui. Drumul a fost lung dar a meritat, la Balea am gasit o atmosfera alba si acolo am ramas timp de doua zile.

Povestea scurta suna cam asa: in prima zi am lenevit in fata berilor la Paltinul, am facut o coborare pe schiuri din Domanei, iar noaptea am petrecut-o in compania salvamontilor din sudul Fagarasului, la refugiul cota 2000. A doua zi s-a lasat cu trei coborari de sub pragurile de langa Saua Doamnei si una buna si frumoasa din Pisica ( La Steag sau mai bine zis direct din creasta Fagarasului).

Daca tot am zis de gasca hai sa va spun si numele baietilor: Silviu , Mateo si Tomcat. Pe Silviu l-am cunoscut acum o luna la Ischgl, iubeste muntele si schiul si a raspuns fara sa ezite la propunerea de a merge la Balea. Pentru el drumul a fost foarte lung, a plecat cu noaptea in cap din Constanta si mi-a marturist ca i-a placut mult experienta. Ne-a promis ca o sa revina iar noi o sa-l chemam de fiecare data cand o sa avem ocazia.

A doua zi am baut multe berici la Paltinu si am stat la povesti cu multi amici virusati: www.skivirus.com . Cred ca sunt multe de povestit dar zapada apoasa spre ciorba fierbinte, aproape imposibile de schiat ne-a lasat un MIC gust amar.

Raman pozele si dorinta noastra, a constantenilor, de a petrece cat mai multe zile sus, in locurile inalte si albe care ne cheama in fiecare weekend.

Seara am plecat spre Bucegi si bine am facut. A doua zi am coborat pe Valea Alba, povetea o stiti: 1 mai muncitoresc eu pe schiuri il traiesc pe Valea Alba

Ne punem claparii si fuga sus la Balea Lac:

In creasta Fagarasului pentru prima data cu schiurile in carca:

Saua Doamnei, un schior plecat in cautarea aventurii:
Drumul spre pragurile de langa Saua Doamnei:

Sudul Fagarasului:
Super zi, peisaje pe masura, Tomcat ( Dragos) zambeste si el frumos la camera:

Doua panorame,una facuta in caldarea Balii, a doua in sudul Fagarasului:

Refugiul Salvamont Cota 2000 Arges:

Mateo:

Aproape de tunelul care leaga Muntenia de Ardeal:

Urcarea in creasta nu e usoara, dar merita:

Soare, voie bune...zambete la discretie, ce poate sa fie mai frumos:

Valea Doamnei:
Varful Vanatoarealui Buteanu, alt unghi dar la fel de impunator:

Inca e iarna, weekend-ul acesta trebuie sa facem galerie prietenilor care participa la Malin. E frumos la Ecoul Malinului, revin cu o noua postare dupa concurs.

Budapesta

2011-05-10T02:39:00.000+03:00

O lasam pe Diana sa ne povesteasca:

Ca si cum nu am fi vizitat destule locuri noi in vacanta petrecuta in Austria, ne-am hotarat ca putem sa stam si o noapte la Budapesta pentru ca era in drumul nostru de intoarcere si era o ocazie ce nu trebuia ratata. Am facut rezervare pe net pentru cazare, am salvat adresa in calculator si pana sa ajungem la locul cu pricina nici prin minte nu ne-a mai trecut ca ceva poate sa mearga rau...

Si cum socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, am constat ca (nici macar noi: ))) nu suntem exceptia de la regula si era cat pe ce sa renuntam la maretul plan de a vizita capitala vecina. Ioana ( gps-ul) vroia sa ne duca la destinatie, dar din pacate nu stia ca drumurile din plin centrul Budapestei erau santiere in constructie, nici ca pe bulevardele principale e interzis aproape mereu sa faci stanga ( pentru fluidizarea traficului am presupus noi), asa ca, daca te-ai ratacit n-ai cum sa te intorci si mergi inainte cativa kilometri. Si ca sa fie totul minunat, noi nu stiam exact ce hotel cautam iar gps-ul nu avea de unde sa ghiceasca intentiile noastre. Asa ca, pret de o ora si jumatate ne-am ratacit pe bulevarde, am virat la stanga, am virat la dreapta, am intors am trecut pe langa un hotel ce parea a fi al nostru, dar care nu era si intr-un final am ajuns pe malul Dunarii si am parcat.
Am facut cateva poze pe Podul de Lanturi- „Lánchíd”, ( primul pod permanent peste Dunare) amestecandu-ne si noi in furnicarul de turisti veniti sa viziteze Budapesta, am admirat vasele de croaziera ce erau asigurate la cheiuri si isi asteptau vizitatorii si pe cele care navigau in acel moment pe fluviu si apoi ne-am indreptat spre centrul orasului pentru a manca ceva si a ne hotari ce facem mai departe. Daca Marius era obosit si nervos pentru ca ne ratacisem si nu reusisem sa gasim hotelul si tot insista sa punem Arad pe gps si sa mergem mai departe, eu nu eram la fel de convinsa ca mai putem sa conducem in continuare 4 ore pana la Arad si inca mai speram ca vom reusi sa gasim hotelul si sa ne cazam.

Asa ca am mers putin prin centru, am intrat intr-un fel de restaurant unde am reusit sa comandam mancare extrem de scump si deloc grozava, ceva gen junk
food unguresc, pentru ca apoi sa luam decizia inteleapta de
a mai incerca o data sa gasim hotelul. Unul cu harta,
celalalt cu gps-ul, mai intreband cate un taximetrist, am
reusit sa ajungem la adresa cu pricina unde nu mica ne-a
fost mirarea sa constatam ca ceea ce am gasit numai a
hotel nu arata si ca din masina nu am fi avut nicio sansa
sa-l gasim. O firma luminoasa de 30x80 cm de deasupra
vitrinelor unui magazin de moda semnaliza faptul ca
ajunsesem la destinatie si ca gasisem hotelul "BUDAPESTA
PANORAMA CENTRAL". Am sunat la interfon, ne-a raspuns o voce
feminina intr-o engleza bunicica si am urcat la etajul 3 al
cladirii unde intr-adevar am gasit ceea ce site-ul numea
hotel. Ar fi nedrept sa spunem ca nu am gasit totusi
conditii de calitate, o camera spatioasa decorata in stil
clasic si servicii
ireprosabile si ceea ce conta cel mai mult un loc unde sa
ne odihnim.

Dupa ce ne-am cazat, am iesit sa vizitam un pic orasul
si sa ne asiguram ca totul este in ordine la masina,
pe care am decis sa o lasam parcata tot pe malul
Dunarii intr-un loc luminos sperand sa nu avem vreo surpriza
a doua zi dimineata cand vom ajunge inapoi la ea. Trebuie spus ca Sandelul era plin de schiuri, bagaje si lucruri de valoare, toate la vedere. Orasul
noaptea arata minunat, toate cladirile sunt luminate pentru
a fi puse in valoare,
pe strazi intalneai turisti de toate natiile, gaseai
cafenele si restaurante la tot pasul, insa ceea ce ne-a
placut cu adevarat a fost panorama care ti se arata pe malul
Dunarii, strajuita de palate si monumente pe ambele maluri,
plina de viata si lumini, lasand senzatia unui decor feeric pentru
indraostitii de istorie. Parlamentul este un monument ce
arata minunat atat noaptea cat si ziua.

A doua zi am plecat dis-de-dimineata
pentru a reusi sa vedem cat mai multe monumente ale
Budapestei. Inarmati cu o harta pe care apareau principalele
obiective turistice, am pornit intr-un asa-zis maraton contra
cronometru. Am reusit sa vizitam o mica parte din ce era pe
harta, oricum e deja mult spus vizitat deoarece, daca nu ai
un ghid care sa iti povesteasca istoria locului nu reusesti
sa intelegi mare lucru din ceea ce vezi; de aceea am si
cumparat un ghid ilustrat al Budapestei din care am aflat
cate ceva despre fiecare monument in parte. Printre ele
putem aminti
Palatul Regal din Budapesta, Bastionul Pescarilor, Biserica
Matthias.
Este clar totusi ca nu am reusit sa vedem
mare lucru din ceea ce poate oferi orasul deoarece acesta
ofera o multitudine de obiective turistice si istorice,
fiind poate unul dintre cele mai frumoase orase din Europa,
de aceea este necesar sa dispui de mai mult timp pentru a
putea patrunde mai bine in istoria locului.
Ceea ce ne-a placut este modul in care au inteles
vecinii nostri sa faca turism, deoarece au reusit sa-si
conserve si sa-si pastreze monumentele stiind totodata si
cum sa le promoveze cu succes,reusind astfel sa atraga o
multime de vizitatori, de aceea noi recomandam cu placere
tutror celor care doresc sa viziteze o capitala europena sa
se indrepte cu incredere catre Budapesta.

1 mai muncitoresc eu pe schiuri il traiesc: Valea Alba

2011-05-04T01:05:00.000+03:00

Ne-am propus sa schimbam regula si sa lasam Constanta, litoralul, Mamaia, Vama Veche, micul pe gratar, dansul pinguinului si alte atractii turistice specifice traditie de 1mai, pentru o aventura alba la munte. Gasca s-a schimbat, Diana, Gump si Sabina au ramas acasa, iar locatia a fost ceva mai aproape de Bucuresti: Valea Alba din Bucegi, dar pofta de schi a ramas aceeasi. A iesit bine, poate putin cam scurta coborarea, dar nu avem de ce sa ne suparam, sezonul de schi pe vai abia acum a inceput.

Povestea lui Tomcat ( Dragos):

In urma celor 2 zile petrecute la Balea pe o zapada foarte uda si incredibil de greu de virat telefonul primit de Mariusica de la Catalin Pobega care ii spunea ca pe Valea Alba este o zapada extraordinara, aproape firnuita integral, a fost ca o gura de aer proaspat. Era clar ca nu mai aveam de ce sa ramanem la Balea si ca trebuia urgent sa ne strangem bagajele si sa ne indreptam spre Bucegi. Asa ca am aruncat totul cat mai repede in rucsaci si am setat destinatia spre Busteni unde din nou nu prea stiam unde o sa stam. Perspectiva de a sta la cort in ursaria de la Gura Diham, eventual si cu manelele urland in jurul nostru nu era tocmai imbucuratoare. Mateo din nefericire a cedat moral; probabil nu a vrut sa riste sa gaseasca aceeasi zapada umeda, grea si imposibil de virat si s-a intors inapoi acasa in Bucuresti. Eu si Mariusica am reusit sa ne cazam la Caminul Alpin unde ne-am pregatit o cina delicioasa cu paste, vin si ceva dulciuri. Am pus hainele si claparii la uscat din care cred ca am fi putut extrage o cantitate impresionanta de apa altfel.Apoi somn deverme, ca doar urma o zi importanta pentru mine -prima coborare pe o vale de abrupt din Bucegi pe skiuri.

Dimineata ne trezim in jur de ora 7 cu intentia de a urca cu prima telecabina. Era totusi 1 Mai ceea ce insemna ca erau sanse destul de mari sa fie foarte aglomeratie mare la telecabina. Ajungem in parcare la cabina, ne echipam si constatam cu surpriza ca era destul de pustiu-chiar a fost nevoie sa asteptam putin pana sa se stranga suficienta lume ca sa urcam.

Dupa ce am ajuns sus in platou suntem surprinsi ca este desul de putina zapada pe sus fata de Fagaras. Dar, si aici urmeaza un mare dar-zapada era excelenta, vorba lui Mariusica “un firn de catalog”! Pornim deci spre intrarea din Valea Alba cu un plafon de nori la doar 100-150m peste noi si cu moralul ridicat. Drumul pana la intrare ne-a luat in jur de o ora si a decurs fara evenimente. Brusc sub plafon apare creasta Vaii Albe. Ma incearca o senzatie greu de descris. Pana aici totul a fost simplu;nimic mai mult decat o tura de trekking cu claparii in picioare si ski-urile pe rucsac. Dar odata ce se deschide valea in fata ta realizezi ce urmeaza sa faci si cat de diferit este totul in comparatie cu ce iti imaginai. Chiar la intrarea in vale este o mica platforma foarte putin inclinata care face lucririle sa fie si mai interesante pentru ca nu iti poti da seama de ce se afla mai jos. Sunt destul de tensionat-urmeaza sa intru in teren necunoscut, destul de punernic inclinat si ingust(pt mine cel putin). Asta ma inspaimanta putin dar imi si da starea aceea superba de concentrare totala in care nu iti permiti ca nimic altceva sa iti perturbe gandurile.

In fine, ne pregatim pentru coborare, strangem claparii, pornim transceiver-ele , mancam putina ciocolata si bem niste apa. Apoi vine momentul pe care eu il consider cel mai fain dar si cel mai tensionat din toata coborarea. Momentul in care calci in legaturi. Momentul in care iei decizia ca vrei sa faci asta si esti 100% decis sa iti asumi responsabilitatea pentrul lungul sir de decizii care vor defini coborarea si rezultatul ei.

Deci in legauri si la vale!!!Indrept varfurile la vale si fac cateva viraje pana cand ajung intr-un mic canion ingust si destul de inclinat. Aici mai virez, mai derapez-rusinos dar sanatos; nu prea vreau sa ma gandes ce s-ar intampla daca cad aici…

Mai jos valea se mai lateste si incep sa leg si eu cateva viraje chiar faine:

Apoi urmeaza alte portiuni mai inguste cu saritori acoperite pe care le trec in derapaj.

A urmat un moment ceva mai tensionat dupa una din saritori unde am incercat sa leg ceva viraje la viteza putin mai mare si am luat un bulagare intarit care m-a dezechilibrat si am cazut intr-o zona destul de expusa, dar am reusit sa pun canturile in zapada repede si sa ma opresc. Nu a fost foarte rau dar in mod cert am reusit sa il sperii destul de tare pe Mariusica.

Facem o bine meritata pauza. Imi stransesem suficient de tare claparii incat sa nu imi mai simt picioarele:

Pauza:

Trecem de Saritoarea Carnului:

De aici valea incepe sa piarda din inclinatie si devine ceva mai putin expusa. Din nefericire si zapada incepea sa nu mai fie la fel de buna ca in partea de sus si era ceva mai greu de virat. Asta a rezultat in inca 2 cazaturi pentru mine pana jos.Ne-am intalnit si cu ceva lume care urca la piolet si coltari(vorba vine, probabil decat in portiunile de sus erau necesari coltarii) asa ca avem si o poza in care sa aparem amandoi.

Si cum toate lucrurile frumoase din viata se termina, si coborarea noastra ajunge la sfarsit:

La verdeata:

Gata, ne intindem putin si mai bifam un 1 mai pe schiuri.

1 mai ne motiveaza si vrem sa-l petrecem in locuri deosebite. Nu ne oprim aici, de mare nu vrem sa auzim si la anu repetam experienta pe schiuri. Ma gandesc la un Parang in frumoasele caldari glaciare sau la o iesire in Retezat cu schiurile de tura.

Schi in Austria: Ischgl-Samnaun

2011-04-28T08:00:00.000+03:00

Dau cuvantul Dianei:

Vacanta la schi in Austria a fost un vis care desi nu a fost al meu de la inceput a devenit treptat, odata cu apropierea momentului plecarii, o experienta noua si inedita pe care abia am asteptat sa o traiesc.
Nestiind ce inseamna o statiune de schi de top, nici nu am avut asteptari prea mari, si ceea ce am gasit acolo a reusit sa ma uimeasca.Schiorii de toate varstele, partiile care se intindeau pe toate fetele muntelui, trecerea pe schiuri dintr-o tara in cealalta atat de simplu si firesc incat nici nu iti dadeai cand s-a intamplat( daca nu te uitai bine pe indicatoare si harti aveai toate sansele sa te ratacesti si sa nu mai ajungi la timp in statiunea din care ai plecat) terasele pline de oameni care stateau si se bucurau de soare si de panoramele care iti taiau respiratia, toata incantarea celorlalti schiori care se bucurau de fiecare coborare, sunt mici fragmente din ceea ce am gasit la Ischgl.
Ceea ce pot sa spun este ca, nu conteaza cat de mult stii sau nu sa schiezi, daca esti avansat sau abia ai pus schiurile in piciore, daca ai practicat schiul de mic sau ai inceput sa schiezi odata ajuns la maturitate, cand ajungi intr-un astfel de loc, plin de oameni pasionati de acest sport, e absolut imposibil sa nu te indragostesi iremediabil si sa nu iti doresti sa revii cu alta ocazie.
Este o experienta ce nu trebuie ratata,(de ce nu, si repetata) fiind prima ramane de neuitat si in primul rand trebuie impartasita alaturi de cineva drag. Cel putin asa a fost pentru mine.:)

Si povestea mea:

Mi-am dorit mult sa ajung in Austria, am facut tot felul de calcule, am primit invitatii peste invitatii, dar totul a fost lasat balta pana in primavara acestui an. Am facut cumparaturile, am incercat sa ne organizam putin si am plecat spre cararile vestului. Drumul mi se parut infernal de lung, am dormit o noapte la Arad si am condus a doua zi mai bine de 14 ore. Dar ce conteaza aceste detalii, visul s-a implinit si pe 2 aprilie am ajuns cu bine la Ischgl.

In ultimii ani multi amici au ajuns in tara valsului, au facut economii, au renuntat sa alunece pe mizeriile de partii din Romania si au condus mii si mii de km pentru o singura saptamana de schi in Austria.

Dupa iesirea la Bansko mi-a venit marea idee...

Marius: Ce ar fi sa schiem o saptamana in Austria ???

Diana: Pai...hai, de ce sa stam pe ganduri.

Nu stiu de ce, dar imi vine greu sa scriu despre prima experienta la schi in Austria. Am plecat cu ganduri mari si am ajuns repede cu picioarele pe pamant, am crezut ca nu poate sa fie experienta pe doage mai placuta, dar am ajuns la concluzia ca suntem intr-o statiune cu enorm de multe partii in care schiul e vazut ca o industrie .

Trebuie spus ca aveam la dispozitie un singur domeniu schiabil si doua tari unde puteam schia: Austria si Elvetia. La austrieci nu pot sa zic ca nu a fost frumos, cam aglomerat pentru gusturile mele, partiile erau cam inguste si puteau fi mai bine batute. Dar la elvetieni am gasit o alta poveste, ne-am indragostit de partiile si peisajele din tara vacutei Milka.

Partiile din Elvetia: zona Samnau , aici am schiat toata ziua. Retragerile le faceam pe partea austriaca cand se inchideau instalatiile:

Nu vreau sa exagerez, dar la prima ora partiile din Elvetia aratau perfect si aveau mai multa zapada natura. Erau usoare sau rosii, dar ce conteaza cand gasesti telescaunele pustii si zapada minunata:

Si Austria:

Terasa Pardoarma ne-a placut mult. Privelistea era superba si am gasit calea spre Romania inscriptionata pe un schi. Fagaras 1442 km, nu stiu de ce nu au ales Bucurestiul, o fi prea urat sa merite numele pe un schi vechi din anii 80:

Si romanii cu care ne-am intalnit.

Paul, el ne-a aratat multe zone frumoase pe partea austriaca. Trebuie sa-i multumim, cu el am facut ski-safari o zi intreaga ( a fost cea mai frumoasa experienta pe partiile din Ischgl). Pe noi ne-a impresionat ca om, am stat la povesti si am bericit-o cu spor in scurtele noastre pauze. Schiaza superb cu Movement Source, un lemn de freeride facea carving fara nicio problema:

Si Silviu, un constantean in drum spre Elvetia. Am schiat o zi impreuna, si am ajuns pe negrele care pleaca de pe varful Palinkopf:

Poate exagerez dar neagra din mijloc, cea subtirica, avea o panta asemenatoare cu Valea Malinului. Pana jos nu te lasa, munceai mult si satisfacia venea la final. Pe gheata nu am ce cauta pe aceasta partie, orice cazataura se poate lasa cu un final dureros ( am inteles ca multe elicoptere au intervenit in aceasta zona):

Drumul spre Samnaun , partia 80 sau drumul Duty Free:

O avalansa monstru ne-a mutat inima din loc, s-a oprit pe partie dar intensitatea ei a scazut mult in zona plata si nu au fost victime. Pentru 20 de secunda avalansa a fost ca o cascada de 250 de m, noroc ca nu eram aproape de locul in care s-a scurs zapada:

Panorame:

Diana ne arata ca stie meserie:

Si balaureala, singura zi cu materie pufoasa:

Cam asta a fost povestea noastra in Austria, ramanem cu super iesirea pe PITZTALER GLACIER si amintirile frumoase din Ischgl si din Tirol. Au austriecii o tara deosebita, pacat ca nu ne-am nascut acolo.

Drumul nostru spre casa e lung si urmatoarea oprire a fost la Budapesta. Si aici e o poveste, trebuie sa ramenti pe frecventa blogului pentru mai multe detalii.

PITZTALER GLACIER

2011-04-21T19:08:00.000+03:00

O zi pe ghetarul Pitztaler: poate cea mai frumoasa experienta de cand am pus doagele in picioare.

Personajele principale.

Diana. Nu stiu de ce am ales aceasta poza, o fi din cauza momentului surprins...

Si povestitorul:

Nici nu stiu cum sa incep cuvintele de lauda. Hai sa o luam cu dezavantajele ghetarului Pitztaler, nu sunt multe si pot fi trecute usor cu vederea:

Se ajunge greu, am stat in picioare in trenuletul gen metrou care ne-a urcat la baza ghetarului, mai bine de 10 minute. Senzatia nu e placuta. O experienta cu metroul din Bucuresti, de preferat luni la ora 8 dimineata, cand toata lumea merge la munca cu schiurile in brate, purtand clapari "confortabili" in loc de pantofi ar fi cea mai buna comparatie.
Faci putine coborari fata de Ischgl, Bansko sau orice statiune "industriala".
Te dau afara repede, dupa ora 16 nu mai e nimeni pe ghetar.
Putini km de partii, poti sa repeti o partie de doua ori intr-o zi ( ma bufneste rasul...cum sa te superi pe asa ceva ???!!!).

Si cam atat. La Pitztaler Glacier e miere fratilor. Curge si lapte si totul pare minunat... E prima data cand am schiat de la ora 9 30 pana la inchiderea instalatilor si nu am prins niciun damb sau urma de gheata. Partiile au fost perfect PREPARATE, zapada ne-a uns pe suflet, iar placerea de a schia a atins culmi nebanuite. Parea pustiu, nu ne-am inghesuit, iar latimea partiilor ne-a lasat fara cuvinte, erau zone cand depasea lejer 200 de m.

Sunt doua categorii de schiori la Pitztaler: raceri de meserie, care se antreneaza toata ziua si oameni pusi pe tura, care umblau cu ghid pe platourile imense, departe de instalatii. Sunt putini schiori din categoria noastra, simplii amatori care vin in concediu pe ghetar, fara pretentii de mari meseriasi. Si cred ca aici am castigat, am incercat sa lucram la tehnica, furand meserie din stanga si din dreapta pe cele mai bune partii preparate de cand ne-am apucat de acest sport.

Iar racerii au fost ca niste instructori. Era o placere sa-i admiram, sa studiem fiecare miscare si sa invatam cate ceva. Stapaneau perfect tehnica carv in regim de super viteza, iar antrenorii descriau pe intelesul tuturor tainele acestui sport.

Era sa uit, aici sunt enorm de multe variante de balaureala. Dar nu ai voie sa schiezi singur ( ghidul e binevenit, merita investitia), fara echipamentul minim de avalansa, aventura se poate termina foarte urat. Pare o zona extrem de expusa cu multe crevase si fete (sau culoare) care trec lejer de 40 de grade, orice greseala duce sigur la un finish trist.

Partii perfect preparate. In poza sunt rosiile ( la noi sunt negre pure) care pleaca de la 3440 de m:

3440 de m, cel mai inalt punct de unde am coborat. Peisajul te lasa fara cuvinte:

Cel mai inalt varf din Tirol-Wildspitze 3774:

Singura tentativa de a lega doua-trei viraje pe langa partii. Pe margine era o crusta greu de abordat, nici vorba de balaureala:

Concluzia am tras-o repede: nu mai am ce cauta cu schiuri late pe ghetar! Data viitoare o sa merg cu schiuri de partie, am mult de lucru la tehnica si cu un lemn lat de 96 mm la mijloc sigur nu o sa invat mare lucru.

Schi de tura pe ghetar:

Cam atat despre experienta pe ghetarul Piztaler. Pe o vreme superba am plecat spre mica noastra pensiune din See.

Va urma...

Pufoshenia din Poiana

2011-04-19T08:16:00.000+03:00

Sambata 16 aprilie a fost prima zi adevarata de iarna in Poiana.

A nins peste nimic, iar mama natura a vrut sa punem capat sezonului de schi cu multa zapada: un metru jos la cabina mica si omat cat casa poporului sub varful Postavaru.

OK, a fost floscaita, s-au format damburi pe partii si Copos a luat decizia "inteleapta" sa inceapa lucrarile pentru super-mega statiunea care o sa se construiasca pana in 2012 ( sau 2013, nu am idee si nici nu merita sa-mi incarc memoria cu informatii inutile). Rezultatul: au ramas santuri si tot felul de tevi pe partii, buldozere si tarusi de fier pe Platoul Ruia la care se adauga un afis mare , pur informativ legat de starea partiilor: toate partiile sunt inchise...

Dar ce conteaza, a nins ca la balamuc in doua zile si totul s-a acoperit cu un strat alb, bun de tocat de dimineata pana la inchiderea sarmelor. Si asa am facut, nu am stat pe ganduri si am balaurit prin poienile de langa Kanzel si Ruia.

Sincer nu am prins Poiana pana acum cu atata zapada. Poate sus pana in Ruia...dar la o scara mult mai mica.

In padurea de langa Kanzel mi-a intra tot batul de 135 mm si se impunea inca unul, dar Tomcat nu a avut timp sa mi-l dea ca avea treaba serioasa in pufoshenie buna. In Sinaia am prins acum 2 ani ceva asemanator si la Bansko sezonul trecut, dar iarna aceasta recunosc ca in Poiana Brasov, pe 16 aprilie s-au tinut " Serbarile Zapezii".

Si ca sa iasa perfect, am testat doua perechi de schiuri K2, Coomback si noul Obsethed, 117 mm de distractie pura sub talpa :). Fara cuvinte...

Trebuie sa recunosc ca zapada apoasa ne-a obligat s-a muncim mult ( schiem cu ghilimele) de la intersectia Sulinarului cu Sub Teleferic, dar a meritat. Stiam ca urmeaza o noua coborare prin padurile de langa Kanzel si Ruia.

La revedere Iarna, ne vedem la anu!

Ischgl

2011-04-15T10:48:00.000+03:00

In cateva imagini. Urmeaza povestea...

Calatori

2011-04-13T20:20:00.000+03:00

Am numarat saptamanile, zilele chiar orele pana la marea plecare din Austria. Recunosc ca nu am fost pana acum in Alpi si nu am vrut sa plecam acasa cu doua-trei amintiri de pe partie ... si cam atat. Ne-am plimbat putin, am vazut locuri frumoase din Tirol, am ramas placut impresionati de satele din inima Austriei si am dormit o noapte in Budapesta. Trebuia sa vina si Mihai cu noi, un coleg de la corporatie care s-a accidentat urat pe partia Sorica si s-a ales cu ceva ligamente rupte. Imi pare rau pentru el si sper sa se refaca cat mai repede, pentru ca la anu ne asteapta iar o cale lunga ca sa schiem in tari straine.

Sandelul cel rosu pe Valea Oltului:

Cetatea de la Deva, din pacate arata ca o ruina unde se restaureasza foarte putin. Au pus si o instalatie pe sine pe care ei o numesc cabina cu un pret decent. Pacat ca nu se investesc mai multi bani, cetatea e asezata pe un deal frumos cu o vedere panoramica superba:

Calatori in Tirol:

Kitzbühel

E o statiune ceva mai speciala, cu un nume mare in lumea schiului alpin. Aici se tine" faimoasa coborare din Kitzbühel, de pe Streif, poate cea mai grea coborare din Cupa Mondiala". Ne-au placut mult casele colorate, atmosfera din centrul vechi si lacul de langa statiune cu o priveliste deosebita asuprea Alpilor Kitzbühel. Am inteles ca pe vremuri era o asezare miniera care in timp ajuns una dintre cele mai cunoscute statiune de schi din Alpi ( si una dintre cele mai luxoase):

Alpii Kitzbühel:

Innsbruck:

Orasul asezat pe valea raului Inn ne-a cucerit. Aici au aparut multe nume mari ale sportului alb si s-au scris multe legende in timpul celor doua Jocuri Olimpice de iarna care au avut loc de doua ori 1964 și in 1976 . Innsbruck e un oras mic si curat, plin de viata, cu oameni care alearga, merg cu bicicleta in fiecare zi la munca si traiesc fara griji si cu zambetul pe buze la poalele muntelui . Un loc de vis in care merita sa traiesti. Cine stie...

Va urma...

Albatros Galati - Doi nebuni

Asculta mai multe audio diverse

Schi de tura la Padina

2011-03-26T19:37:00.000+02:00

Schi de tura la Padina, o restanta de acum o luna care s-a lasat mult asteptata. Am vrut sa o descriu frumos, sa folosesc cuvinte mari, dar am lasat pozele uitate pe hard fara sa asez cateva randuri pe blog. Rau am facut, au ramas amintiri frumoase, o gasca de nota zece plus, dar povestea s-a pierdut acum o luna, in ultimul weekend din februarie
Am avut de toate, ceata misterioasa si o atmosfera apasatoare aproape de refugiul Stunga, o coborare la apusul soarelului de pe Piciorul Babelor, fugariti bine de un vant turbat care nu ne-a dat pace pana am ajuns la cabana lui George si zapada buna, chiar pulvar a doua zi sub varful Tataru.
Seara ne-am cinsitit asa cum se cuvine cu o ciorba facuta ca la mama acasa, la cabana Padina si cu un vin bun, din Vrancea adus de Mateo. Noaptea s-a incheiat tarziu, stand la povesti in jurul mesei incarcate cu "bucate alese" cumparate din supermarket: salam, pateu, peste la conservara scaldat in sos de tomate si cascaval, udate bine cu multa bere Timisoarea si vin rosu domnesc. Ne-am adus aminte de acea atmosfera unica de tabara, intr-o cabana frumoasa cu o gazda pe masaura. Multumim George, ai fost un bun cabanier si un ghid excelent timp de doua zile.
Schiul de tura e superb, inseamna putin schi si mult efort la deal, pe o vreme perfecta si o gasca frumoasa reteta succesului e garantata. Asta am facut un weekend intreg si rezultatul a fost excelent. O sa ma folosesc de imagini pentru a descrie mai bine atmosfera pe care am intalnit-o la Padina in ultimulele zile de iarna:

Leaota si creasta Iezerului:

Drumul spre necunoscut:

O ultima privire spre muntii indepartati, urmeaza coborarea pe schiuri:

Schi:

O alta perspectiva asupra Bucegilor:

George:

Geo aproape de Varful Tataru:

Placerea de a urca pe schiuri:

Dragos vijelie:

Apus pe Valea Obarsiei:

Geo si Dragos la deal:

Scoatem pieile si hai la vale ca murim de frig aici:

Dragos la vale pe cea mai groasa crusta pe care am schiat. E mult zis am schiat, am facut pe cascadorii rasului. Eu nu am reusit sa fac o cristiana, Geo si Dragos parca au incercat ceva:

Ne retragem la nani:

A doua zi prindem o vreme de manual:

Bucegii vazuti din vest:

Strungile:

Frig si vant puternic a doua zi pe Varful Tataru:

Geo:

George pe deoagele de lemn, a doua zi a avut mari probleme cu genuchii:

Peisaj simplu:

Schi in pulvar:

Dans pe zapada:

Mateo:

Alex:

Eu:

O alta fata periculoasa a muntelui, urme de avalansa:

Padina e o zona deosebita iarna, care ofera multe variante de schi de tura. O sa revenim pe aceste meleaguri cand mama natura o sa aseze frumos zapada pufoasa.

Schi de primavara pe carp

2011-03-15T05:46:00.000+02:00

Am fost la Sinaia pe carp cu Sab si Gump. Am schiat pe tot ce ne-a iesit in cale: crusta, gheata cu bolovani, scoici de vant imense, floscaiala sub 1600 de m, zapada facuta floricele de la inghet, iarba... mai putin omat proaspat. Zapada avea continuitate pana aproape de 1400 de m si nu am dat de pietre. Spre dezamagirea admiratorilor din telecabina nu am punctat decisiv la impresia artisitica, dar...eu zic ca a fost bine

Din pacate a lipsit acea atmosfera pe care o aveam in martie in Sinaia. Raman cu amintirile de acum doi ani, cam asa arata sfarsitul lui martie la munte: http://dumitrelmarius.blogspot.com/2009/03/sinaia.html

Si pozili:

Frumos:

Gump prinde aripi:
Sesiune foto pe valcelul carpului:
Gump
Sab in actiune pe fata mare a carpului. Se vede zapada "superba" pe care am schiat:

Cam asta a fost atmosfera. Ne-a lipsit berea rece:

De ziua femeii pe schiuri

2011-03-09T11:04:00.000+02:00

As fi vrut sa particip la Postavaru Night, dar primul weekend al lunii martie l-am petrecut cu zambetul pe buze la munca, iar planurile s-au dus pe apa sambetei. Dar mama natura a vrut sa schimbe ceva si ne-a adus aminte ca exista si iarna la munte. Cum weekend-ul a fost ratat si pofta de schi nu avea margini, am plecat de ziua femeii spre Poiana Brasov cu Mateo, Dragos si Ovidiu pentru a toca si savura omatul cel proaspat depus pe Valea Prahovei.

Ajungem in Poiana, admiram zapada depusa de maxim ...10 cm si ne uitam cu mila la schiurile noastre. Concluzia e trista: urmeaza o zi grea pentru scandurile de lemn.

Cumparam un skipass de o zi ( 90 de lei in martie, super reducere) si urcam cu telecabina. Copos a vrut sa ne faca ziua si mai frumoasa si nu a dat drumul la gondola ( s-a gandit ca e mult mai frumos sa schiem pe pietre si sa stam la cozi).

Coboram pe Sulinar si la un viraj ceva mai indraznet pe marele zid, lovesc fara mila cinspe mii de pietre. Incep sa injur ca un birjar si ma indrept cu privirea plecata spre coada de la cabina. Urma o zi de tot...scuzati expresia...RAHATUL. Si cand te gandesti ca mi-am luat o zi de concediu pentru a macelarii schiurile din dotare, de buna voie si nesilit de nimeni ca sa arunc cu banii pe fereastra...

Noroc cu Ovidiu care a luat si el o caruta de pietre sub talpa si ne-a propus sa vindem skipass-urile si sa incercam Azuga sau Predeal. Gasim doritori de omorat schiurile si placile ( vreau sa le multumesc ca ne-au cumparat skipass-urile, la ce conditii erau nu valorau nici 2 lei) si parasim cu "mare regret" Poiana pentru a incerca partii ceva mai decente. La Paraul Rece facem stanga si uite asa ajung in "statiunea" Predeal, paradisul cocalarilor si al manelelor pe partie, locul in care am promis ca nu o sa mai calc.

Statiunea era pustie, zapada era cam subtirica, parca oleaca mai bine ca in Poiana, dar nimic de povestit la nepotei.

Si incep cuvintele de lauda: schiez de sapte ani ( nu pun la socoteala anii copilariei ca atunci alunceam o zi pe an in plug) si pana acum nu am vazut liniutele de la ratrac de la 12 ( cand am ajuns) pana seara tarziu, cand am parasit statiunea. Varianta din dreapta, partia usoara arata fantastic. Sub teleferic arata fantastic. Clabucet arata superb. Cocosului, aia nu e partie, arata oribil si era plina de pamant.

Erau doua ratrace care PREPARAU partiile Subtelefirc si Clabucet, carau zapada si o intindeau pe toata lungimea derdelusului. Nu existau pietre, aveam dungulite de ratrac la discretie si zapada era incredibila. Anul trecut am fost impresionat de Bansko, acolo am vazut cele mai bune partii de cand schiez. Fara sa exagerez, de cand mi-am pus doagele in picioare nu am schiat pe ceva mai bun. O sa ajung in Austria la sfarsitul lui martie, sigur o sa gasesc conditii mai bune, dar ce am gasit de ziua femeii in Predeal sunt sigur ca nu o sa mai pup in urmatorii 50 de ani in Romania.

A fost PERFECT!

Bucegii:

Mandrul Crai:

Piatra Mare:
Postavaru: